300 de milioane de lei pentru CFM: Guvernul vrea să repare căile ferate și să salveze cursele de pasageri

04 Iun. 2026, 15:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
04 Iun. 2026, 15:37 // Actual //  Grîu Tatiana

300 de milioane de lei vor fi alocate pentru salvarea și modernizarea sectorului feroviar din Republica Moldova, după ce Guvernul a susținut un proiect de lege care permite utilizarea banilor prevăzuți în bugetul de stat pentru anul 2026. Fondurile vor fi direcționate către reparația infrastructurii feroviare și menținerea sau extinderea curselor de pasageri.

Proiectul elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) va permite semnarea contractelor multianuale pentru administrarea infrastructurii feroviare și pentru serviciile publice de transport de pasageri, chiar înainte ca reorganizarea Î.S. „Calea Ferată din Moldova” (CFM) să fie finalizată.

Autoritățile spun că măsura este necesară deoarece există sectoare critice ale căii ferate care au nevoie urgentă de reparații, iar procesul de restructurare a CFM ar putea dura până la sfârșitul anului 2026.

Documentul arată și amploarea problemelor financiare ale întreprinderii feroviare. La începutul anului 2026, CFM acumulase datorii de peste 75,3 milioane de lei la contribuțiile sociale, plus penalități de 40,7 milioane de lei. Alte 67 de milioane de lei reprezintă restanțe la asigurările medicale, iar penalitățile depășesc 22,6 milioane de lei. În total, datoriile și majorările trec de 205 milioane de lei.

MIDR avertizează că, fără modificările legislative, noile companii care vor apărea după reorganizarea CFM riscă să nu poată primi autorizațiile necesare pentru activitate din cauza acestor restanțe istorice.

Proiectul mai prevede posibilitatea atribuirii directe a unor contracte pentru transportul feroviar de pasageri, în special pentru rute scurte și locale. Ministerul argumentează că actualele proceduri de achiziție pot dura până la șase luni, iar în Republica Moldova există practic un singur operator feroviar de pasageri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Oct. 2026, 11:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Oct. 2026, 11:51 // Actual //  Grîu Tatiana

Republica Moldova poartă discuții cu Ucraina privind o posibilă cooperare pe piața gazelor, a declarat Vasile Tofan, care va merge în țara vecină la sfârșitul acestei săptămâni. Agenda vizitei va include și subiecte ce țin de energie, apă, comerț și securitate.

Tofan a precizat că identificarea unor soluții pentru aprovizionarea cu gaze este una dintre temele discutate intens cu autoritățile ucrainene.

„Știți că Ucraina este un producător de gaz. Au un excedent de gaz. Și suntem în discuții foarte intense cu partea ucraineană pentru a identifica soluții în interesul ambelor țări”, a declarat acesta.

Potrivit lui, autoritățile caută în continuare surse alternative de aprovizionare și contracte cât mai avantajoase, inclusiv în state aflate la distanțe mari de Republica Moldova.

În acest context, Tofan a menționat Azerbaidjanul, Qatarul și Turkmenistanul, afirmând că Republica Moldova își dorește relații bilaterale solide cu aceste țări, bazate pe respect reciproc și beneficii pentru cetățeni.

Anterior, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a precizat că negocierile privind eventualele achiziții de gaze din Ucraina sunt la început și că nu au fost stabilite volumele sau prețurile.