65 de milioane de euro ca să fii vecin cu Djokovic în Marbella

14 Iul. 2023, 09:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Iul. 2023, 09:40 // Actual //  bani.md

O vilă situată în Sierra Blanca, Marbella, în vecinătatea unei proprietăți deținute de numărul unu al tenisului mondial, Novak Djokovic, este scoasă la vânzare cu 65 de milioane de euro.

În schimbul acestei sume viitorul proprietar primește, între altele, 6.000 de metri pătrați suprafață utilă și o grădină de 11.000 de metri pătrați, un garaj pentru 50 de mașini (practic, o parcare subterană) și o clădire a cărei arhitectură a fost recompensată în 2022 cu Premiul Macael pentru cel mai bun proiect la categoria vile, decernat de regele Felipe al VI-lea al Spaniei și regina Letizia.

Megavila are două niveluri, 13 dormitoare și 13 băi, un living formal uriaș, cu două șemineuri din marmură și o terasă complet echipată pentru barbecue. Oaspeții se pot delecta la cină cu preparate pregătite la grătarul cu cărbuni sau cu pizza făcută în cuptorul cu lemne. Dormitorul matrimonial are două dressing-uri walk-in și o terasă cu o vedere spectaculoasă spre Mediterana și Gibraltar.

Subsolul clădirii este cel puțin la fel de spectaculos: pe lângă imensul garaj rămâne suficient spațiu pentru o bucătărie industrială complet echipată, un cinematograf cu 21 de locuri și un spa cu piscină încălzită, saună și baie turcească. Plus sală de bowling cu două piste, sală de jocuri, două crame – una pentru vinuri albe, alta pentru vinuri roșii – și salon de beauty.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

31 Aug. 2026, 11:08
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
31 Aug. 2026, 11:08 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Guvernul prevede pentru lunile noiembrie și decembrie 2026 o sumă totală de 550 de milioane de lei pentru compensațiile monetare la energie, ceea ce înseamnă, în medie, 275 de milioane de lei pe lună, ceea ce înseamnă mai puțini beneficiari de compensații la căldură față de anul trecut când de ajutor au beneficiat 760.000 de familii (gospodării).

Suma este mai mică decât media lunară a compensațiilor acordate în sezonul precedent. Anul trecut, pentru cinci luni de compensații, autoritățile au cheltuit în total 2,69 miliarde de lei, echivalentul unei medii de aproximativ 538 de milioane de lei pe lună.

Prin comparație, alocarea medie lunară prevăzută pentru noiembrie-decembrie 2026 este cu circa 263 de milioane de lei mai mică, ceea ce reprezintă o reducere de aproximativ 49% față de media lunară de anul trecut.

Dacă autoritățile ar fi menținut în ultimele două luni din 2026 același ritm mediu de plată ca în sezonul trecut, ar fi fost necesare aproximativ 1,076 miliarde de lei. Suma prevăzută acum, de 550 de milioane de lei, este cu aproximativ 526 de milioane de lei mai mică.

Potrivit proiectului de rectificare bugetară, transferurile către bugetul asigurărilor sociale de stat urmează să fie majorate cu 1,607 miliarde de lei, dintre care 550 de milioane de lei sunt destinate compensațiilor la energie sub formă de plată monetară.

Menționăm că tariful la gaz s-a majorat la sfârșitul lunii august cu peste 40%, la 20,30 lei metrul cub.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!