Motoarele încetinesc! Cel mai mare producător auto din Europa, afectat de scăderea profitului

11 Mart. 2025, 12:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
11 Mart. 2025, 12:58 // Actual //  Ursu Victor

Profitul operațional al Volkswagen a scăzut cu 15% anul trecut, deoarece costurile de restructurare au afectat puternic cel mai mare producător auto european.

Scăderile vânzărilor în Europa și China au determinat compania să reducă drastic capacitatea de producție. De asemenea, Volkswagen caută parteneriate cu furnizori de software pentru automobile, după ce strategia sa anterioară de a face totul intern a dat greș.

Volkswagen a raportat marți profituri operaționale de 19,1 miliarde de euro în 2024, față de 22,5 miliarde de euro în 2023.

Arno Antlitz, directorul financiar al VW, a declarat că, deși compania are o „strategie clară de creștere și investiții în SUA”, perspectivele reflectă „provocările economice globale”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

08 Mai 2025, 17:05
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Ursu Victor
08 Mai 2025, 17:05 // Uncategorized //  Ursu Victor

Cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei, guvernele statelor din Comunitatea Statelor Independente (CSI) au anunțat plăți unice pentru veteranii celui de-Al Doilea Război Mondial. Potrivit unei analize realizate de The Moscow Times, Rusia oferă una dintre cele mai mici compensații – doar 80.000 de ruble (circa 820 de euro), de 10,5 ori mai puțin decât Uzbekistanul sau Kazahstanul.

Veteranii din Republica Moldova vor primi 30.000 de lei, echivalentul a aproximativ 140.700 de ruble, de două ori mai mult decât suma alocată de autoritățile ruse, în condițiile în care în țară mai trăiesc doar 25 de veterani.

Topul plăților în CSI:
Kârgâzstan: 936.000 ruble
Uzbekistan: 846.000 ruble (~10.000 USD)
Kazahstan: 841.600 ruble (~5 milioane tenge)
Tadjikistan: 197.000 ruble
Moldova: 140.700 ruble
Belarus: 135.000 ruble
Azerbaidjan: 120.000 ruble
Rusia: 80.000 ruble
Armenia / Ucraina: 0 ruble (nu se acordă plăți cu ocazia zilei de 9 mai)

În Rusia trăiesc încă aproximativ 7.000 de veterani. Pe lângă plata unică din partea guvernului federal, 71 de regiuni au aprobat compensații suplimentare, variind de la 10.000 la 2 milioane de ruble.

Republica Saha (Iakuția): 2 milioane ruble / veteran (doar 9 veterani în viață)
Briańsk, Kaluga și Samara: 1 milion ruble
Daghestan: 500.000 ruble
Crimeea: 400.000 ruble

În contrast, Samara oferă 2 milioane de ruble contractanților care merg la război în Ucraina, dublu față de veteranii celui de-Al Doilea Război Mondial.

În unele regiuni rusești, în loc de bani, veteranii vor primi pachete cadou, inclusiv ceainice, plăpumi, pături, produse alimentare, cum ar fi conserve de pește, salam și dulciuri, notează publicația Verstka.

Potrivit unui acord semnat în 1994 de 12 foste republici sovietice, aceste state s-au angajat să acorde anual ajutoare materiale veteranilor și să le recunoască reciproc statutul și beneficiile. Totuși, Ucraina a ieșit oficial din acest acord în 2024, iar Armenia nu oferă plăți speciale de 9 mai, ci doar o majorare lunară a pensiei veteranilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO
NO COMMENT | MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR DE PAŞTE
NO COMMENT | MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR DE PAŞTE
NO COMMENT | ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR ACI MOLDOVA
NO COMMENT | ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR ACI MOLDOVA