Alarmă în agricultură! Planurile pentru majorarea cotelor de import pun fermierii pe butuci

20 Mart. 2025, 10:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
20 Mart. 2025, 10:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Asociația Producătorilor de Carne de Porc din Moldova solicită Guvernului să nu majoreze cotele de import pentru carnea de porc din Uniunea Europeană fără taxe vamale, avertizând că o astfel de decizie ar putea pune în pericol fermierii locali și ar descuraja investițiile în sector.

Potrivit reprezentanților asociației, producătorii moldoveni se află încă în proces de modernizare și nu pot concura cu prețurile practicate de statele din UE, care beneficiază de subvenții mai consistente. În plus, piața Republicii Moldova este una de dimensiuni reduse, iar majorarea cotelor de import, fără taxe vamale, ar defavoriza masiv producția autohtonă și ar putea duce la pierderea locurilor de muncă în agricultură și industrie alimentară.

„Dacă cotele de import fără taxe vamale vor fi majorate, producătorii de carne de porc vor fi nevoiți să vândă sub costurile de producție, ceea ce va pune o presiune enormă asupra fermierilor locali. În prezent, aceștia nu sunt pregătiți să facă față competiției cu producătorii europeni, care beneficiază de subvenții și sprijin considerabil”, a declarat directorul executiv al Asociației Producătorilor de Carne de Porc din Moldova.

Un document de analiză economico-financiară a sectorului autohton de creștere a porcinelor arată că, în perioada 2019-2024, producția locală acoperă deja peste 92% din cererea internă, fiind susținută de investiții semnificative în modernizarea fermelor și în îmbunătățirea standardelor sanitar-veterinare. În același interval, au fost realizate investiții în valoare de peste 762 milioane de lei, iar contribuțiile fiscale la bugetul de stat, provenite din sector, s-au ridicat la peste un miliard de lei.

„O politică de import nejustificată va accentua și emigrarea forței de muncă din mediul rural, tocmai în perioada în care statul investește semnificativ în dezvoltarea acestuia. Astfel de politici ar trebui să sprijine producția locală și să consolideze securitatea alimentară, nu să contribuie la fragmentarea economiei naționale”, avertizează specialiștii.

Pe lângă efectul direct asupra fermierilor, majorarea cotelor de import ar putea afecta și lanțul valoric agroindustrial, în condițiile în care fermele din sectorul porcinelor sunt consumatori semnificativi de cereale și contribuie la dezvoltarea economiei rurale prin locuri de muncă și investiții continue.

În acest context, Asociația Producătorilor de Carne de Porc din Moldova solicită Guvernului măsuri stricte pentru protejarea fermierilor locali și evitarea riscului ca Moldova să devină dependentă exclusiv de produse de import. Producătorii insistă asupra valorificării cotelor fără taxe vamale exclusiv de către procesatorii locali și susțin că doar politici echilibrate pot garanta atât creșterea economiei naționale, cât și asigurarea securității alimentare pe termen lung.

Ministerul Economiei a inițiat un proiect de hotărâre pentru majorarea cotelor de import a cărnii de porc.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Sept. 2026, 21:12
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Sept. 2026, 21:12 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Concursul pentru ocuparea funcției de director general al S.A. „Moldtelecom” s-a încheiat anticipat, după ce ambii candidați admiși în etapa de selecție au decis să se retragă din competiție.

În aceste condiții, procedura de selectare a noului șef al companiei nu mai poate continua în formula actuală, iar concursul a fost oprit înainte de desemnarea unui câștigător.

Agenția Proprietății Publice (APP), care gestionează participația statului în cadrul companiei, urmează să informeze public despre deciziile ulterioare și despre eventuala organizare a unui nou concurs pentru funcția de director general al Moldtelecom.

Deocamdată, APP nu a comunicat motivele care i-au determinat pe cei doi candidați să renunțe la cursa pentru conducerea uneia dintre cele mai importante companii de telecomunicații controlate de stat.

În concurs fuseseră admiși Viorel Motorniuc și Andrei Preașcă.

Viorel Motorniuc ocupa, la momentul înscrierii în concurs, funcția de director general interimar al Moldtelecom. Anterior, acesta a fost consilier al fostului premier Natalia Gavrilița și a deținut funcții de conducere în cadrul companiilor Bemol, Orhei-Vit și Franzeluța.

Cel de-al doilea candidat, Andrei Preașcă, este director comercial al grupului Eragreat. Anterior, acesta a activat timp de peste două decenii la Orange Moldova, unde a ocupat o funcție de director din 2001 până în noiembrie 2024.