Telenovelă la microfon! Grădinaru, cu lacrimi de crocodil în rolul martirului politic cu trecut greu

30 Apr. 2025, 14:05
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
30 Apr. 2025, 14:05 // Actual //  Ursu Victor

În timpul luării de cuvânt privind adoptarea legii cu privire la votul în diaspora, deputatul PAS Vasile Grădinaru a susținut un discurs profund emoționant, cu lacrimi în ochi, evocând sacrificiile familiei sale și ale altor mii de moldoveni nevoiți să emigreze din cauza sărăciei.

„E foarte ușor să vorbești și e foarte greu să faci”, a spus Grădinaru de la tribuna Parlamentului, vizibil marcat. El a povestit cum, în 2001 și 2002, frații săi au fost nevoiți să plece peste hotare pentru a-și întreține familia. „Deși în 2002 absolveam colegiul de ecologie cu media 9,8, riscam să plec și eu. Nu am făcut-o doar pentru că frații mei au muncit în afară și mi-au plătit cazarea, mâncarea și hainele.”

Deputatul a criticat sistemul de atunci, spunând că „era un tătucă și doar feciorul lui lucra în țara asta”. Potrivit lui Grădinaru, sărăcia nu afecta doar familia sa, ci întreaga Moldovă. „Ca și alți frați și surori din această țară, și ai mei au împrumutat câte 3.000 de dolari ca să plece. Ca să țină pe cineva acasă, nu ca să fugă.”

„Votul în diaspora nu e un cadou. Este o datorie morală față de oamenii care au ținut Moldova în viață când alții o ruineau”, a concluzionat Vasile Grădinaru, printre lacrimi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Oct. 2026, 15:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Oct. 2026, 15:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Întreprinderile mici și mijlocii ar urma să primească sprijin financiar pentru instalarea bateriilor de stocare a energiei, printr-un program de granturi finanțat prin Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la ONE TV.

„Consiliul Concurenței a emis o decizie privind programul de granturi care urmează să fie finanțat prin ODA pentru IMM-urile care doresc să-și instaleze sisteme de stocare”, a declarat Junghietu.

Sprijinul urmărește consolidarea autonomiei energetice a companiilor. Pentru întreprinderile care au panouri fotovoltaice, bateriile permit folosirea unei cantități mai mari din energia proprie și reducerea consumului din rețea.

„Când sunt zile însorite, energia respectivă poate fi stocată în sistemele de stocare și utilizată în orele de vârf, în orele de seară, când e nevoie de mai multă energie”, a explicat ministrul.

Ministrul nu a precizat valoarea granturilor, contribuția proprie pe care ar trebui să o asigure beneficiarii sau data de la care întreprinderile vor putea depune cereri.

Junghietu a menționat și alte facilități pentru investițiile în acest domeniu. El a amintit că taxa de import pentru bateriile destinate proiectelor de stocare a fost redusă de la 5% la zero pentru următorii doi ani. În paralel, autoritățile discută modificări privind mecanismul TVA, pentru a diminua capitalul blocat al investitorilor.

Republica Moldova dispune, potrivit estimărilor prezentate în interviu, de aproximativ 240–250 MWh de capacități de stocare, instalate de investitori privați. Până la sfârșitul anului, acestea ar putea ajunge la 300–350 MWh.