Zbor anulat pentru Șor! Aeroportul Chișinău își ia înapoi spațiile comerciale

30 Apr. 2025, 15:11
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Apr. 2025, 15:11 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Aeroportul Internațional Chișinău anunță că preia gestionarea directă a spațiilor comerciale destinate segmentului Travel & Retail, din data de 1 mai.

Decizia are drept scop consolidarea controlului asupra serviciilor comerciale oferite în incinta aeroportului, precum și optimizarea activității economice în această zonă strategică. Trecerea la un model de administrare directă face parte dintr-o strategie amplă de eficientizare și de îmbunătățire a experienței pasagerilor.

„Suntem conștienți că această perioadă de tranziție poate genera anumite incomodități temporare și vă asigurăm că echipa aeroportului depune eforturile necesare pentru ca această tranziție să decurgă fluent și eficient”, a transmis administrația aeroportului într-un comunicat oficial.

Conducerea Aeroportului Internațional Chișinău a dat asigurări că va informa în mod constant publicul despre evoluția procesului de reorganizare și despre eventualele modificări ce ar putea afecta activitatea comercială sau confortul pasagerilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Mai 2026, 10:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Mai 2026, 10:46 // Actual //  bani.md

Republica Moldova trebuie să creeze reguli „clare și lejere” pentru mediul de afaceri, dar și să sancționeze prompt orice încălcare, a declarat ministrul Economiei, Eugen Osmochescu, în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0 organizat de grupul media Realitatea.

Oficialul a subliniat că rolul statului este să faciliteze accesul companiilor pe piață, funcționarea și chiar ieșirea din piață, însă în același timp autoritățile trebuie să intervină rapid acolo unde apar nereguli, inclusiv pe baza evaluării riscurilor. Cu toate acestea, ministrul a recunoscut deschis că Republica Moldova nu se află încă la nivelul de dezvoltare dorit.

„Nu suntem acolo unde ne-am dorit. Nu suntem la nivelul de prosperitate despre care vorbim”, a spus Osmochescu, explicând că efectele reformelor implementate în ultimii ani nu se văd imediat, ci abia după doi-trei ani.

Ministrul a punctat că, deși progresele există și „ce s-a făcut, s-a făcut foarte frumos”, acestea nu sunt suficiente pentru a genera un impact economic rapid într-o țară mică, expusă presiunilor geopolitice dintre Est și Vest.

În același timp, oficialul a reafirmat direcția strategică a țării, subliniind că Republica Moldova a ales ferm calea europeană, considerată singura capabilă să aducă prosperitate reală populației.

Potrivit lui, autoritățile se află acum într-o etapă critică. Or, după implementarea rapidă a reformelor, accentul trebuie mutat pe cheltuirea eficientă a fondurilor și valorificarea oportunităților oferite de planurile de creștere economică.

Osmochescu a evidențiat și obiectivele ambițioase ale Chișinăului. Este vorba de semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană până în 2028 și obținerea statutului de stat membru până în 2030, mizând pe ritmul accelerat al reformelor și pe sprijinul extern fără precedent.