Rușii fug cu banii din Occident. Peste 2 miliarde de dolari au fost aduși acasă

09 Oct. 2025, 17:26
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
09 Oct. 2025, 17:26 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Cetățenii ruși continuă să transfere sume masive din conturile deschise în băncile străine către sistemul bancar intern. Potrivit unei estimări preliminare a Băncii Centrale a Rusiei, doar în luna august au fost aduse în țară fonduri nete de 58,5 miliarde de ruble, echivalentul a aproape 650 de milioane de dolari – nivel apropiat de recordul din martie (58,9 miliarde ruble).

În ultimele șase luni, rușii au repatriat în total circa 188 miliarde de ruble, adică peste 2 miliarde de dolari, marcând cel mai mare flux pozitiv din 2018, de când aceste date sunt publicate oficial. În această perioadă, singura lună cu ieșiri nete a fost aprilie, când s-au transferat în străinătate aproximativ 6,4 miliarde ruble.

La 1 septembrie, economiile rușilor păstrate în băncile-neresidente se ridicau la 6,14 trilioane de ruble, dar Banca Centrală admite că nu cunoaște exact ce se întâmplă cu banii retrași – o parte ar fi fost folosiți pentru importuri sau cheltuieli curente ale cetățenilor relocați.

Fenomenul marchează o schimbare semnificativă: până în 2025, rușii transferau de regulă mai mulți bani în afara țării decât aduceau înapoi. Analiștii pun inversarea tendinței pe seama întăririi rublei, diferențelor mari de dobânzi și a speranțelor legate de sfârșitul războiului, alimentate de discuțiile dintre Vladimir Putin și Donald Trump din februarie.

Totodată, banii rușilor devin tot mai „nepoftiți” în băncile occidentale: numeroase conturi sunt blocate sau închise, în timp ce unele state, precum Kazahstan, au înăsprit regulile pentru deschiderea conturilor de către străini. Mulți ruși – inclusiv cei bogați – apelează la canale alternative, precum criptomonedele, utilizate tot mai frecvent pentru plăți internaționale, inclusiv în tranzacții imobiliare în UE.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Aug. 2026, 11:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
29 Aug. 2026, 11:36 // Actual //  Ursu Victor

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) riscă o nouă lovitură majoră. Venezuela, unul dintre statele fondatoare ale cartelului petrolier, analizează posibilitatea retragerii din organizație, într-un moment în care influența OPEC asupra pieței mondiale a petrolului este deja în scădere, relatează Bloomberg, citat de ProFinance.

O eventuală plecare a Venezuelei nu ar produce, cel puțin pe termen scurt, un șoc major asupra livrărilor mondiale de petrol. Producția țării a fost puternic afectată în ultimii ani de sancțiuni și de criza economică, iar Caracasul nu este constrâns în prezent de aceleași reduceri de producție și cote precum alți membri.

Impactul politic și simbolic ar putea fi însă considerabil. Venezuela s-a numărat printre cele cinci state care au fondat OPEC în 1960, iar diplomația petrolieră a ministrului venezuelean Juan Pablo Pérez Alfonzo a avut un rol important în constituirea organizației.

Posibila retragere vine după ce Emiratele Arabe Unite au anunțat la sfârșitul lunii aprilie că părăsesc OPEC, pe fondul nemulțumirilor legate de restricțiile de producție. Irakul și-a manifestat, la rândul său, nemulțumirea și a avertizat în iunie că ar putea lua în calcul retragerea dacă organizația nu îi majorează limita de producție.

În ultimul deceniu, patru state au părăsit deja OPEC, printre acestea numărându-se Angola, care s-a retras în 2024.

Analiștii avertizează că fragmentarea organizației ar putea intensifica lupta pentru clienți și cote de piață între producători. Într-un scenariu extrem, concurența ar putea degenera într-un nou război al prețurilor, similar celui declanșat la începutul pandemiei din 2020. Chiar și fără un asemenea conflict, slăbirea mecanismelor OPEC ar putea face prețul petrolului mai volatil.

Ali Al Riyami, fost director pentru marketingul petrolului în Oman, susține că în joc sunt integritatea și credibilitatea OPEC. La rândul său, Hamad Hussain, economist pentru climă și mărfuri la Capital Economics, consideră că situația reprezintă încă un indiciu al diminuării puterii organizației pe piața petrolieră.

OPEC se confruntă, în paralel, cu o concurență tot mai puternică din afara organizației. Producătorii americani de petrol de șist și state precum Brazilia și Guyana și-au consolidat pozițiile, în timp ce influența Rusiei a fost afectată de sancțiunile asociate războiului din Ucraina.

Conflictul din Iran a complicat suplimentar situația, determinând Arabia Saudită și alte state din Golf să reducă producția. În acest context, SUA și China au devenit actori și mai importanți pe piața petrolieră mondială.

Pe termen lung, miza Venezuelei este însă uriașă. Țara dispune de unele dintre cele mai mari rezerve petroliere ale lumii, care ar putea fi dezvoltate în următoarele decenii inclusiv cu participarea companiilor americane. Caracasul se află, totodată, sub o puternică influență economică și politică a Statelor Unite.

Presiunile asupra OPEC ar putea crește și mai mult dacă piața mondială va ajunge la supraproducție. Prognozele unor experți, inclusiv ale Agenției Internaționale pentru Energie, indică riscul unui excedent de petrol în 2027 în cazul revenirii complete a livrărilor din Golful Persic.

Într-un asemenea scenariu, dacă OPEC+, din care face parte și Rusia, va încerca să restabilească echilibrul prin noi reduceri ale producției, Arabia Saudită ar putea fi nevoită să suporte cea mai mare parte a efortului.

Henning Gloystein, director pentru energie și resurse la Eurasia Group, apreciază că reducerea numărului membrilor și diminuarea ponderii OPEC slăbesc capacitatea organizației de a influența piața mondială, într-un moment în care Statele Unite capătă o greutate tot mai mare în ofertă, iar China în determinarea cererii.