Lovitură dublă pentru fermieri! Turcia a blocat exporturile, ploile au înecat recolta

09 Oct. 2025, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Oct. 2025, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

La începutul lunii octombrie, o modificare legislativă în domeniul fitosanitar al Turciei a blocat parțial fluxul comercial de cereale și oleaginoase moldovenești prin portul Constanța. Analiza economistului Iurie Rija arată că traderii din România, care de obicei preluau loturi de grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță din Republica Moldova pentru reexport către Turcia, au încetat să mai accepte volumele, invocând noile cerințe privind trasabilitatea mărfii.

Conform noilor reguli, dacă țara de origine diferă de țara de încărcare, importatorul trebuie să prezinte două documente obligatorii: certificatul fitosanitar original din țara de origine și unul de reexport din țara de tranzit. În cazul Constanței, autoritățile române nu pot elibera acest certificat suplimentar dacă marfa nu intră oficial în regim de import în România. Prin urmare, grânele moldovenești încărcate direct la Constanța nu pot fi direcționate spre porturile turcești. Situația este similară pentru fluxurile prin porturile Reni sau Odesa, unde este necesar un certificat ucrainean de reexport.

În consecință, Constanța – principala poartă de ieșire a cerealelor moldovenești spre Turcia și Orientul Mijlociu – a devenit, temporar, inaccesibilă. O parte dintre traderi redirecționează volumele spre alte destinații, inclusiv UE, însă pierderea pieței turce rămâne resimțită puternic.

Blocajul din comerț a dus la o reechilibrare a pieței interne, în favoarea procesatorilor locali – mori, fabrici de ulei și producători de nutrețuri combinate – care beneficiază acum de o disponibilitate mai mare a materiei prime. În nordul Moldovei, floarea-soarelui se cumpără la circa 9,30 lei/kg, iar în portul Giurgiulești la 9,90 lei/kg. Grâul se tranzacționează între 3,00 și 3,50 lei/kg, în funcție de calitate. În portul Constanța, prețul pentru floarea-soarelui s-a stabilizat la 590–595 USD/tonă, ceea ce arată că piața regională a absorbit deja efectele schimbării legislative turcești.

Pe lângă barierele birocratice, agricultorii moldoveni și români se confruntă și cu o problemă naturală majoră: ploile abundente. În doar o săptămână, cantitatea de precipitații a depășit 100 mm, adică 18% din norma anuală, ceea ce a blocat combinele pe câmpuri. În nordul țării, peste 50% din suprafețele de floarea-soarelui nu sunt recoltate, în centru rămân nerecoltate circa 20%, iar doar sudul a finalizat campania, dar cu producții mai slabe.

Umiditatea ridicată a semințelor, estimată la 12% față de nivelul optim de 8%, va reduce conținutul de ulei și va genera costuri suplimentare de uscare. Pierderile mecanice la recoltare pot ajunge la 10–15% din totalul recoltei în zonele afectate de soluri grele și umede.

Dacă ploile continuă și recoltarea nu trece de 80% până la sfârșitul lunii octombrie, prețurile la floarea-soarelui ar putea urca temporar la 10,5–10,6 lei/kg pentru loturile uscate și curate. În scenariul unei îmbunătățiri a vremii, piața ar putea rămâne stabilă la 9,9–10 lei/kg.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Mai 2026, 16:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Mai 2026, 16:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Autoritățile din Georgia pregătesc scoaterea la licitație a unei impresionante colecții de aproximativ 40 000 de sticle de vin care i-au aparținut fostului lider sovietic Iosif Stalin. Colecția, păstrată timp de decenii într-un seif din Tbilisi, a fost desigilată în această săptămână pentru prima dată după mulți ani.

Printre loturile care urmează să fie vândute se numără vinuri franceze și georgiene rare, unele vechi de peste două secole. O parte dintre sticle provin de la renumite domenii viticole din Bordeaux și au aparținut cândva familiei imperiale ruse, inclusiv țarilor Alexandru al III-lea al Rusiei și Nicolae al II-lea. După Revoluția Rusă, colecția Romanovilor a fost confiscată de autoritățile sovietice, iar ulterior a ajuns sub controlul lui Stalin, care a adăugat în timp și vinurile georgiene pe care le prefera.

Potrivit organizatorilor, unele sticle datează de la începutul secolului al XIX-lea și sunt considerate adevărate piese de colecție. Experții estimează că anumite exemplare ar putea fi vândute pentru sume impresionante datorită valorii istorice și legăturii directe cu Stalin și cu familia imperială rusă.

Fondurile obținute din licitație vor fi folosite pentru înființarea unei școli de educație și cultură viticolă în Georgia. Inițiatorii proiectului spun că evenimentul ar putea atrage atenția colecționarilor internaționali și ar contribui la promovarea vinurilor georgiene pe piața mondială.

Georgia se promovează de ani buni drept una dintre cele mai vechi regiuni viticole din lume. Autoritățile georgiene invocă dovezi arheologice care arată că tradiția producerii vinului în această țară datează de aproximativ 8 000 de ani, motiv pentru care statul din Caucaz este adesea prezentat drept unul dintre locurile de origine ale vinificației.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!