Raportul de extindere 2025: Moldova, printre țările cu cele mai mari progrese în drumul spre UE

04 Nov. 2025, 16:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2025, 16:48 // Actual //  Ursu Victor

Comisia Europeană a publicat astăzi Pachetul anual privind extinderea, în care Republica Moldova este menționată printre statele care au avansat semnificativ pe calea aderării la Uniunea Europeană.

Documentul confirmă că țara a îndeplinit condițiile necesare pentru deschiderea primelor clustere de negociere și că ritmul reformelor va fi decisiv pentru următoarele etape.

Potrivit raportului, Moldova a finalizat procesul de selecție și a îndeplinit condițiile pentru deschiderea clusterelor „Fundamente”, „Relații externe” și „Piața internă”.

Comisia Europeană se așteaptă ca până la sfârșitul anului să poată fi deschise toate celelalte clustere, dacă reformele vor continua într-un ritm accelerat.

”Evaluarea Comisiei este că Moldova a îndeplinit condițiile necesare pentru deschiderea clusterelor: unu (fundamente), șase (relații externe) și doi (piața internă). Comisia se așteaptă ca Moldova să îndeplinească, de asemenea, condițiile pentru deschiderea celor trei clustere rămase și depune eforturi pentru a se asigura că Consiliul este în măsură să continue deschiderea tuturor clusterelor înainte de sfârșitul anului. Guvernul Republicii Moldova și-a semnalat obiectivul de a închide provizoriu negocierile de aderare până la începutul anului 2028.

Comisia se angajează să sprijine acest obiectiv, care este ambițios, dar realizabil, cu condiția ca Moldova să accelereze ritmul actual al reformelor. Menținerea impulsului reformelor este crucială, consolidată de un sprijin parlamentar puternic pentru calea europeană a țării în urma alegerilor din septembrie”, se menționează în raport.

În același raport, Comisia notează că Ucraina, Albania și Muntenegru au făcut progrese notabile, în timp ce Serbia și Georgia se confruntă cu stagnare sau regres democratic.

”Prin Planul de creștere pentru Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro, Bruxelles-ul își reafirmă sprijinul pentru accelerarea reformelor și integrarea treptată a țării în piața unică europeană.”

Următorul pas revine Consiliului UE, care urmează să analizeze recomandările Comisiei și să decidă etapele următoare în procesul de aderare al Moldovei și al celorlalte state candidate.

17 Oct. 2026, 11:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Oct. 2026, 11:02 // Actual //  Ursu Victor

Președintele american Donald Trump a decis să suspende aplicarea unui nou pachet de sancțiuni economice împotriva Rusiei, inclusiv taxele vamale punitive pentru statele care cumpără petrol și gaze rusești. Decizia, luată cu doar două zile înainte ca restricțiile să intre în vigoare, a fost justificată de Casa Albă prin interesele naționale ale Statelor Unite, pe fondul îngrijorărilor privind creșterea prețurilor la energie, relatează Reuters.

Ordinul executiv, semnat vineri, 16 octombrie, suspendă aplicarea unor măsuri prevăzute de legea „Lindsey O. Graham Sanctioning Russia and Iran Act of 2026”, promulgată chiar de Trump la 18 septembrie. Legislația fusese concepută pentru a intensifica presiunea economică asupra Moscovei și a limita veniturile utilizate de Rusia pentru finanțarea războiului împotriva Ucrainei.

Noile prevederi vizau inclusiv majorarea cu 500% a taxelor vamale pentru mărfurile provenite din Rusia și introducerea unor tarife suplimentare de 100% pentru produsele importate în SUA din cele cinci state care cumpără cele mai mari cantități de petrol și gaze rusești. Aceleași penalități urmau să fie aplicate și principalelor țări implicate în facilitarea eludării sancțiunilor petroliere.

În documentul publicat de Casa Albă, Trump precizează că a informat Congresul despre decizia sa, invocând o prevedere a legii care îi permite președintelui să suspende sancțiunile atunci când consideră că acest lucru servește intereselor americane.

„Am transmis Congresului o certificare potrivit căreia acordarea unei asemenea derogări în acest moment este în interesul național al Statelor Unite”, se arată în ordinul prezidențial.

Suspendarea va rămâne în vigoare până când Trump sau oficialii competenți ai administrației vor decide că sunt necesare alte măsuri. Decizia nu elimină automat sancțiunile americane deja existente împotriva Rusiei, ci blochează aplicarea noilor restricții prevăzute de lege.

Măsura vine într-un moment sensibil pentru economia americană, cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor parlamentare de la mijlocul mandatului, în care republicanii încearcă să-și mențină controlul asupra Congresului.

Potrivit analiștilor citați de Reuters, introducerea unor sancțiuni comerciale atât de dure ar fi putut provoca noi scumpiri ale petrolului, într-o perioadă în care prețurile carburanților sunt deja afectate de războiul purtat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului.

China și India, doi dintre cei mai mari cumpărători de petrol rusesc, și-au exprimat anterior îngrijorarea față de noile măsuri americane. Beijingul a criticat aplicarea extraterritorială a sancțiunilor, iar New Delhi a avertizat că tarifele suplimentare ar putea afecta relațiile comerciale bilaterale.

Decizia lui Trump a provocat reacții dure în Congres. Congresmanul democrat Don Beyer l-a acuzat pe președintele american că face concesii liderului rus Vladimir Putin și subminează obiectivele legislației adoptate pentru sancționarea agresiunii împotriva Ucrainei.

Beyer a declarat că gestul administrației americane reprezintă o nouă cedare în fața Moscovei și o încălcare a intenției Congresului de a intensifica presiunea asupra Rusiei.

Criticile vin după ce administrația Trump a încheiat recent și un acord privind motorina rusească. În baza înțelegerii, Washingtonul a acceptat relaxarea unor sancțiuni asupra exporturilor rusești, în schimbul livrării de motorină pe piețele internaționale, în încercarea de a reduce prețurile carburanților.

Acordul a provocat nemulțumiri inclusiv în rândul republicanilor. Un grup de 12 senatori americani, dintre care șase republicani, a cerut administrației să renunțe la înțelegere, argumentând că veniturile suplimentare din exporturile energetice ar putea contribui la finanțarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

La Moscova, decizia a fost salutată de Kirill Dmitriev, reprezentantul special al președintelui Vladimir Putin pentru investiții și cooperare economică internațională.

Acesta a calificat suspendarea sancțiunilor drept „un moment cu adevărat istoric”, susținând că aplicarea legislației ar fi putut bloca practic întreaga cooperare economică dintre Rusia și Statele Unite.

Prin suspendarea noilor restricții, administrația Trump evită, cel puțin temporar, o confruntare comercială cu principalii cumpărători de energie rusească. Totodată, măsura reduce presiunea economică suplimentară pe care Washingtonul intenționa să o exercite asupra Moscovei prin intermediul comerțului internațional cu petrol și gaze.