Junghietu calmează spiritele: Nu vrem să naționalizăm Lukoil. Negociem doar activele de la aeroport

19 Nov. 2025, 11:48
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Nov. 2025, 11:48 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Activele companiei Lukoil din Republica Moldova nu sunt vizate de nicio procedură de naționalizare, a declarat marți ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei intervenții televizate. Oficialul a ținut să clarifice public speculațiile apărute în spațiul mediatic privind posibilitatea preluării forțate a operațiunilor locale ale gigantului petrolier rus.

Junghietu a subliniat că statul nu urmărește preluarea întregii afaceri Lukoil-Moldova, ci doar poartă negocieri punctuale, prin intermediul Agenției Proprietății Publice (APP), pentru achiziția infrastructurii pe care Lukoil o deține pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău.

„Agenția Proprietății Publice deține deja controlul asupra Aeroportului Chișinău, iar discuțiile cu Lukoil se referă strict la activele din perimetrul aeroportuar”, a explicat ministrul, precizând că nu există intenții de extindere a negocierilor asupra altor active ale companiei.

Potrivit ministrului Energiei, APP este interesată în special de preluarea instalațiilor și facilităților tehnice ale Lukoil de la aeroport, folosite anterior pentru alimentarea aeronavelor. Operațiunile obișnuite ale Lukoil-Moldova – stațiile de alimentare, depozitele și activitățile de distribuție – nu fac obiectul discuțiilor cu statul.

LUKOIL-Moldova a fost creată în anul 1995 ca filială a companiei ruse de petrol LUKOIL S.A.  În prezent, LUKOIL-Moldova operează cu 3 baze petroliere şi un terminal de gaz, precum şi 106 de staţii de alimentare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

31 Aug. 2026, 14:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
31 Aug. 2026, 14:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Modernizarea sistemelor termice din aproape 2 000 de blocuri din Chișinău și Bălți ar urma să fie declarată de utilitate publică de interes național. Este prevederea a două proiecte de lege elaborate de Ministerul Energiei, unul pentru Chișinău și altul pentru Bălți, prin care autoritățile încearcă să deblocheze lucrările și să evite riscul pierderii finanțării externe.

În Chișinău sunt vizate peste 1 700 de blocuri, iar în Bălți – peste 296, unde urmează a fi modernizate instalațiile și rețelele termice din interiorul blocurilor, instalarea punctelor termice individuale și îmbunătățirea sistemelor comune de distribuție.

Problema care a dus la elaborarea celor două proiecte de lege este legată de accesul în blocuri. Unele lucrări trebuie efectuate în spațiile comune sau, în anumite cazuri, în interiorul unor locuințe, iar legislația actuală poate impune acordul coproprietarilor. Pentru un număr atât de mare de imobile, obținerea acestor acorduri poate întârzia lucrările.

Prin urmare, se propune instituirea unei servituți legale speciale, care ar permite companiilor de termoficare să aibă acces la spațiile necesare pentru executarea lucrărilor fără acordul prealabil al coproprietarilor. Măsura ar fi limitată la lucrările prevăzute în proiecte și pe durata executării acestora. Proprietarii vor trebui să fie informați înainte de începerea lucrărilor, iar eventualele prejudicii provocate în timpul intervențiilor urmează să fie compensate integral. Servitutea ar înceta automat după recepția finală a lucrărilor.

În nota informativă pentru Bălți, autoritățile avertizează că blocajul afectează peste 296 de blocuri și creează un risc real de pierdere a finanțării externe. Fără o intervenție legislativă, documentul spune că proiectul nu poate fi implementat, iar lucrările de modernizare nu pot fi realizate.

Și în cazul Chișinăului există riscul ca finanțarea să fie afectată. Nota informativă arată că mecanismele juridice actuale nu permit realizarea investiției în condițiile și termenele asumate prin acordurile externe. Nerespectarea acestor obligații poate duce la suspendarea sau pierderea finanțării.

Investițiile sunt estimate la aproximativ 344 de milioane de euro. Proiectul din Chișinău este de circa 326 de milioane de euro, iar la Bălți investiția se ridică la aproximativ 17,8 milioane de euro.