Bruxelles versus Bruxelles! Comisia Europeană vrea acces la activele rusești, Belgia spune „nu”

30 Nov. 2025, 09:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
30 Nov. 2025, 09:32 // Actual //  Ursu Victor

Comisia Europeană intenționează să prezinte în perioada următoare un proiect de lege privind folosirea activelor rusești înghețate, o inițiativă menită să deblocheze accesul la fondurile care ar urma să finanțeze sprijinul pentru Ucraina. Informația a fost publicată de Der Spiegel, care citează un reprezentant al UE.

Potrivit oficialului, au loc „negocieri intense” între statele membre pentru a găsi o formulă juridică acceptabilă, capabilă să răspundă îngrijorărilor formulate de Belgia, țara care în prezent blochează accesul la aceste active. Bruxellesul găzduiește cea mai mare parte a fondurilor rusești înghețate în Europa, prin sistemul de compensare Euroclear, motiv pentru care opoziția Belgiei este decisivă.

Conform Der Spiegel, obiectivul Comisiei Europene este ca statele membre să ajungă la un acord până la summitul UE din 19 decembrie. Uniunea încearcă de mai multe luni să creeze un mecanism legal prin care profiturile generate de activele înghețate — evaluate la aproximativ 200–300 de miliarde de euro la nivel global — să poată fi redirecționate către bugetul de sprijin pentru Ucraina.

Deocamdată nu este clar dacă Belgia va renunța la rezervele sale, dar sursele din cadrul UE indică o presiune crescândă pentru adoptarea unei soluții înainte de reuniunea liderilor europeni.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Nov. 2026, 15:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
09 Nov. 2026, 15:11 // Actual //  Grîu Tatiana

Datoria externă totală a Republicii Moldova a ajuns la 12,398 de miliarde de dolari la sfârșitul anului 2025, în creștere cu 18,2% față de 2024, arată Banca Mondială în raportul „International Debt Report 2026”. Într-un deceniu, suma a crescut cu 6 miliarde 303 milioane de dolari, adică cu 103,4%. În 2015, datoria externă era de 6,095 miliarde de dolari.

Din totalul datoriei externe, 5,035 miliarde de dolari reprezintă datoria publică și cea garantată de stat. Datoria privată fără garanții de stat însuma 4,680 miliarde de dolari, iar cea pe termen scurt, prezentată separat în raport, se ridica la 2,683 miliarde de dolari.

Aproape 90% din datoria publică și cea garantată de stat revenea creditorilor multilaterali, față de care soldul era de 4,495 miliarde de dolari. Raportul indică 981 de milioane de dolari pentru Fondul Monetar Internațional și 922 de milioane pentru Asociația Internațională pentru Dezvoltare, parte a Grupului Băncii Mondiale. Aceste sume reprezintă 21,8% și, respectiv, 20,5% din datoria față de creditorii multilaterali. Alte 2,591 miliarde de dolari reveneau celorlalți creditori din această categorie.

Datoria față de creditorii bilaterali însuma 511 milioane de dolari. Franța avea cea mai mare sumă evidențiată în raport, de 241 de milioane de dolari, urmată de Japonia, cu 131 de milioane. Alți creditori bilaterali aveau de recuperat 140 de milioane de dolari. În componența datoriei publice și garantate de stat mai figurau 29 de milioane de dolari datorate creditorilor privați.

În 2025, datoria externă totală echivala cu 165% din valoarea exporturilor de bunuri și servicii și cu 61% din venitul național brut. Rambursările și dobânzile plătite în contul datoriei externe au reprezentat echivalentul a 18% din exporturi și a 7% din venitul național brut.

Noile angajamente de împrumut față de creditorii oficiali au avut, în medie, o scadență de 31 de ani, o perioadă de grație de doi ani și o dobândă de 3,5%. Pentru creditorii privați, raportul arată că în 2025 nu au existat noi angajamente în categoria analizată.

Banca Mondială încadrează Republica Moldova în categoria economiilor cu venit mediu superior. Fișa de țară indică o populație de 2,4 milioane de locuitori și un venit național brut de 20,344 miliarde de dolari.