Bursa Internațională a Moldovei, înregistrată oficial la ASP. Dorin Recean obține o nouă funcție

15 Dec. 2025, 14:17
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
15 Dec. 2025, 14:17 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bursa Internațională a Moldovei (BIM) a fost înregistrată oficial la Agenția Servicii Publice, marcând intrarea instituției într-o etapă instituțională, cu bază legală și mandat operațional pentru dezvoltarea pieței de capital din Republica Moldova.

Conducerea Bursei Internaționale a Moldovei este formată din echipa executivă și Consiliul de Administrație. Managementul executiv este asigurat de Veronica Aprintin, numită directoare generală, și de Andrian Iastremschi, director general adjunct. Aceștia sunt responsabili de coordonarea activității curente, dezvoltarea instituțională și pregătirea infrastructurii operaționale a bursei.

Structura de guvernanță strategică este asigurată de Consiliul de Administrație, care reunește reprezentanți ai acționarilor și un membru independent. Din Consiliu fac parte Paul Dogaru, reprezentant al Bursei de Valori București, Dorin Recean, fostul premier și actualul emisar special al Președintelui pentru dezvoltare și reziliență, care reprezintă Agenția Proprietății Publice, Alexandru Sonic, reprezentant al investitorilor din sectorul bancar, Andrei Plămădeală, reprezentant al investitorilor din sectorul non-creditar, precum și Dumitru Vicol, membru independent cu experiență internațională în piețe de capital.

Odată cu înregistrarea oficială și definirea completă a conducerii, Bursa Internațională a Moldovei intră într-o etapă de pregătire operațională. Prioritatea imediată o reprezintă obținerea licenței de operator de piață de la Comisia Națională a Pieței Financiare, dosarul urmând să fie depus până la 30 martie 2026.

Bursa Internațională a Moldovei este constituită sub forma unei societăți pe acțiuni, având un acționariat format din instituții financiare și investitori strategici, inclusiv statul, prin Agenția Proprietății Publice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

23 Sept. 2026, 10:11
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Sept. 2026, 10:11 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agricultorii din Republica Moldova se confruntă cu o situație critică, în condițiile în care costurile logistice au crescut cu peste 45%, iar o parte tot mai mare din prețul cerealelor este absorbită de transport, a declarat președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară, Serghei Ivanov.

Potrivit deputatului, problemele sunt amplificate de scumpirea carburanților, lipsa capacităților suficiente de transport și cozile de la punctele vamale și din Portul Internațional Liber Giurgiulești.

„Avem problema logistică, avem problema scumpirii carburanților și transportul este foarte scump. În afară de faptul că transportul este foarte scump, el nu este disponibil, rândurile sunt foarte mari atât la vamă, cât și în portul Giurgiulești”, a declarat Ivanov.

Acesta susține că majorarea costurilor logistice lovește direct în agricultorii care încă dețin cereale în depozite și care nu reușesc să le valorifice la un preț suficient pentru a-și acoperi cheltuielile.

„Logistica a crescut cu peste 45%. Ca să înțelegeți cât de gravă este situația, dintr-un kilogram de grâu ajuns în portul Giurgiulești, undeva 75–80 de bani reprezintă numai costul de transport”, a spus președintele Comisiei agricultură.

Ivanov a criticat și modul în care este prezentată existența stocurilor de carburanți, afirmând că problema esențială este cine suportă costurile constituirii acestora.

„Se anunță foarte mult că avem stocuri pe zece zile. Întrebarea este: pe banii cui s-au făcut aceste stocuri și cine va plăti aceste stocuri?”, a declarat deputatul.

Potrivit lui, existența unor rezerve nu ar reflecta neapărat o capacitate mai bună de gestionare a situației, ci inclusiv faptul că o parte dintre agricultori nu au avut resurse pentru a-și cumpăra motorină din timp.

Ivanov susține că mulți fermieri se află „la limită”, atât din cauza prețurilor ridicate la carburanți, cât și pentru că nu au reușit să-și vândă cerealele, despre care afirmă că în unele cazuri sunt comercializate sub costul de producție.

„Mulți agricultori, din păcate, nu și-au făcut stoc, nu au făcut achiziții de motorină. Mulți agricultori sunt la limită, atât prin prisma faptului că motorina este foarte scumpă, cât și prin prisma faptului că nu au reușit să vândă cerealele care deja sunt sub costul de producție”, a spus Ivanov.

Președintele Comisiei pentru agricultură consideră că instituirea unei stări de urgență nu este suficientă pentru soluționarea problemelor din sector și a criticat Guvernul pentru modul în care gestionează situația.

„Este o situație critică și, din păcate, această situație nu va fi rezolvată doar printr-o simplă stare de urgență”, a declarat Ivanov.

Deputatul a comparat starea de urgență cu „tragerea jaluzelelor” în casa Guvernului, afirmând că măsurile luate în această perioadă vor genera ulterior costuri care vor trebui achitate.

„Ultima jaluzea va fi ridicată, casa va sclipi, noi vom avea impresia că totul este bine, dar de fapt va veni și nota de plată pentru acea curățenie. Vom plăti”, a conchis Serghei Ivanov.