Gaz la limită pentru Moldova: conducta Iași–Ungheni funcționează la capacitate maximă

31 Dec. 2025, 13:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
31 Dec. 2025, 13:01 // Actual //  Grîu Tatiana

Exportul de gaze către Republica Moldova, prin gazoductul Iași – Ungheni, atinge astăzi 6 milioane metri cubi, maximul absolut de capacitate al conductei, scrie economedia.ro.

Jurnaliștii români precizează că țara noastră are ca unică sursă de aprovizionare România, atât ca import de gaze de peste Prut, cât și ca oferirea de spațiu de depozitare subterană a cantităților pe care molodvenii le cumpără din alte părți, dar care ajung temporar tot la noi.

Mai mult, sistemul de transport și distribuție a gazelor de peste Prut este operat de Transgazul românesc.

Cât privește fluxurile de gaze de pe teritoriul României, consumul este asigurat, în aceste zile, cu precădere din extracția cantităților stocate în subteran, în sezonul cald. 25 de milioane de metri cubi sunt extrase azi din depozite. Abia pe locul doi este producția curentă – 23,7 milioane metri cubi și mai aducem din import – prin Bulgaria 12,6 milioane de metri cubi, din care 4,4 reprezintă tranzit către Ungaria și Ucraina.

Consumul total al României de circa 54 de milioane de metri cubi se realizează în condițiile în care și termocentralele pe gaz consumă mult, fiind chiar prima sursă de generare a electricității din țară – peste 1.800 MW.

Gazoductul Iași–Ungheni–Chișinău conectează Republica Moldova la rețeaua de gaze naturale din România, oferind Chișinăului acces direct la surse alternative și mai sigure de energie. Conducta are o lungime de aproximativ 150 de kilometri, iar investiția totală în acest proiect a fost de circa 150 de milioane de euro.

Proiectul a fost finalizat în anul 2020, având inițial o capacitate de transport de 1,5 milioane de metri cubi de gaze pe zi. Ulterior, în urma lucrărilor de extindere și modernizare, capacitatea de transport a fost majorată de 3,3 ori în direcția Republicii Moldova și de 4,6 ori pentru fluxul invers, către România.

09 Nov. 2026, 15:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
09 Nov. 2026, 15:11 // Actual //  Grîu Tatiana

Datoria externă totală a Republicii Moldova a ajuns la 12,398 de miliarde de dolari la sfârșitul anului 2025, în creștere cu 18,2% față de 2024, arată Banca Mondială în raportul „International Debt Report 2026”. Într-un deceniu, suma a crescut cu 6 miliarde 303 milioane de dolari, adică cu 103,4%. În 2015, datoria externă era de 6,095 miliarde de dolari.

Din totalul datoriei externe, 5,035 miliarde de dolari reprezintă datoria publică și cea garantată de stat. Datoria privată fără garanții de stat însuma 4,680 miliarde de dolari, iar cea pe termen scurt, prezentată separat în raport, se ridica la 2,683 miliarde de dolari.

Aproape 90% din datoria publică și cea garantată de stat revenea creditorilor multilaterali, față de care soldul era de 4,495 miliarde de dolari. Raportul indică 981 de milioane de dolari pentru Fondul Monetar Internațional și 922 de milioane pentru Asociația Internațională pentru Dezvoltare, parte a Grupului Băncii Mondiale. Aceste sume reprezintă 21,8% și, respectiv, 20,5% din datoria față de creditorii multilaterali. Alte 2,591 miliarde de dolari reveneau celorlalți creditori din această categorie.

Datoria față de creditorii bilaterali însuma 511 milioane de dolari. Franța avea cea mai mare sumă evidențiată în raport, de 241 de milioane de dolari, urmată de Japonia, cu 131 de milioane. Alți creditori bilaterali aveau de recuperat 140 de milioane de dolari. În componența datoriei publice și garantate de stat mai figurau 29 de milioane de dolari datorate creditorilor privați.

În 2025, datoria externă totală echivala cu 165% din valoarea exporturilor de bunuri și servicii și cu 61% din venitul național brut. Rambursările și dobânzile plătite în contul datoriei externe au reprezentat echivalentul a 18% din exporturi și a 7% din venitul național brut.

Noile angajamente de împrumut față de creditorii oficiali au avut, în medie, o scadență de 31 de ani, o perioadă de grație de doi ani și o dobândă de 3,5%. Pentru creditorii privați, raportul arată că în 2025 nu au existat noi angajamente în categoria analizată.

Banca Mondială încadrează Republica Moldova în categoria economiilor cu venit mediu superior. Fișa de țară indică o populație de 2,4 milioane de locuitori și un venit național brut de 20,344 miliarde de dolari.