Inflația din farfurie: România ajunge campioana scumpirilor la alimente, Moldova depășește media UE

03 Feb. 2026, 16:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Feb. 2026, 16:01 // Actual //  Grîu Tatiana

Prețurile alimentelor din Uniunea Europeană au crescut în medie cu 2,8% în 2025 față de anul precedent, însă evoluțiile diferă semnificativ de la o țară la alta, iar unele produse au înregistrat scumpiri de peste 10%, arată datele publicate de Eurostat.

România a încheiat anul cu cea mai mare inflație alimentară din UE, de 6,7%, de peste două ori mai ridicată decât media blocului comunitar. La polul opus se află Franța, unde alimentele s-au scumpit cu doar 0,7%, în timp ce în Elveția prețurile au scăzut cu 1,1%. Dintre marile economii europene, Italia a înregistrat 2,5%, iar Germania și Spania câte 2,1%, în timp ce în Cipru prețurile au stagnat. În afara Uniunii, dar relevantă pentru comparație, Turcia se confruntă cu o inflație alimentară de 32,8%, într-un context de criză prelungită.

La nivel european, cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la ciocolată, cu un avans mediu de 17,8%, fructe congelate, cu 13%, și carne de vită și mânzat, cu 10%. Creșteri consistente au fost consemnate și la ouă, unt și lapte proaspăt integral, produse de bază care au pus presiune pe bugetele gospodăriilor. Pe de altă parte, după valurile de scumpiri din anii anteriori, uleiul de măsline s-a ieftinit puternic în 2025, cu aproape 23%, iar reduceri de preț au fost înregistrate și la zahăr, alte uleiuri și grăsimi, precum și la cartofi.

Pentru Republica Moldova, Eurostat nu furnizează date, însă potrivit Biroul Național de Statistică, inflația alimentară în 2025 a fost de circa 5,6% în ritm anual, adică de peste două ori mai mare decât media din UE. Astfel, scumpirea alimentelor în Moldova a fost semnificativ mai puternică decât în blocul comunitar, dar mai moderată comparativ cu România.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

08 Sept. 2026, 16:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Sept. 2026, 16:26 // Actual //  Ursu Victor

Rezultatele PISA 2025 arată decalaje în sistemul educațional din Republica Moldova. Astfel, mai mult de jumătate dintre elevi nu ating nivelul minim de competențe la matematică și citire, iar la științe situația este doar puțin mai bună. Cele mai mari diferențe apar între elevii din orașe și cei din sate, precum și între instituțiile mari și școlile cu puțini elevi.

Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, la științe, elevii din mediul urban au acumulat în medie 447 de puncte, în timp ce elevii din mediul rural au obținut 391 de puncte.

Decalajele sunt și la celelalte discipline evaluate. Diferența dintre elevii din mediul urban și rural este de 51 de puncte la matematică și de 55 de puncte la citire.

Directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a explicat că punctajele PISA sunt calculate pe o scară internațională și nu pot fi comparate direct cu sistemul de note de la 1 la 10. Aproximativ 20 de puncte PISA corespund unui an de studii.

Astfel, diferența dintre performanțele elevilor din orașe și cele ale elevilor din sate echivalează, estimativ, cu un decalaj de aproximativ 2,5–2,8 ani de școlarizare.

Diferențe și mai mari sunt înregistrate în funcție de dimensiunea instituției de învățământ. La toate cele trei domenii evaluate, elevii din școlile mari au obținut, în medie, cu 60–65 de puncte mai mult decât cei din instituțiile mici.

La științe, 58,6% dintre elevii din școlile mici nu ating nivelul de bază, comparativ cu doar 28% dintre elevii din instituțiile mari.

La matematică, proporția celor care nu ating nivelul minim este de 68% în școlile mici, față de 37,4% în cele mari. La citire, diferența este de 65% față de 32,3%.

Rezultatele PISA arată și o influență a situației socio-economice asupra performanțelor școlare. La științe, diferența dintre elevii din familii avantajate și cei din medii socio-economice vulnerabile ajunge la 85 de puncte, echivalentul a peste patru ani de studii.

La matematică, decalajul este de 78 de puncte, iar la citire de 75 de puncte.