„Investiții” fantomă și bani murdari! 15 reținuți într-un call-center al escrocilor

06 Feb. 2026, 11:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
06 Feb. 2026, 11:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai Inspectoratul Național de Investigații, cu suportul mascaților din BPDS Fulger, în comun cu procurorii PCCOCS, au reținut 15 persoane bănuite de escrocherii și spălare de bani prin intermediul unui „centru de apel”, cu un rulaj lunar estimat la aproximativ 2 milioane de dolari, potrivit unui comunicat al poliției.

Reținerile au avut loc în urma perchezițiilor desfășurate joi, anunțate anterior public de autorități. Potrivit anchetei, cele 15 persoane acționau în calitate de operatori telefonici și la calculator, prezentându-se drept specialiști în tehnologii informaționale. Aceștia convingeau victimele să „investească” în bunuri inexistente, precum terenuri pentru construcții, tranzacții valutare, inclusiv cu criptomonede, sau alte scheme inventate de investiții.

Pentru a induce în eroare victimele, operatorii creau aparența unor investiții reale. După ce persoanele transferau banii, organizatorii intrau în posesia acestora, iar legătura cu așa-zișii investitori era întreruptă.

În paralel, grupul de operatori ar fi primit indicații de la organizatori, care urmează să fie identificați, pentru a desfășura operațiuni de spălare a banilor proveniți din diverse activități ilegale, atât din Republica Moldova, cât și de peste hotare. Este vorba despre bani obținuți din escrocherii, inclusiv online și cu criptovalută, contrabandă cu țigări și alcool, precum și trafic de droguri.

Conform informațiilor preliminare, persoanele care apelau la serviciile organizatorilor grupului ar activa în domenii precum tehnologiile informaționale, construcția de case și blocuri de apartamente, consultanța contabilă și vânzările de automobile. În acest scop, gruparea ar fi creat firme-paravan și platforme dedicate tranzacțiilor cu criptovalută.

În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat 25 de calculatoare de birou și 35 de telefoane mobile, care urmează să fie supuse expertizelor pentru deconspirarea completă a schemei infracționale și identificarea tuturor persoanelor implicate.

Cele 15 persoane reținute au vârste cuprinse între 24 și 36 de ani, sunt din stânga Nistrului, din sudul țării, precum și cetățeni străini. Totodată, a fost reținut și bărbatul de 34 de ani, considerat liderul grupului de operatori.

Procurorii PCCOCS urmează să examineze probele acumulate pentru formularea învinuirilor și solicitarea aplicării arestului preventiv de către judecătorul de instrucție. În același timp, anchetatorii continuă identificarea victimelor și stabilirea prejudiciului cauzat, timp în care persoanele reținute beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Oct. 2026, 14:45
 // Categoria: Politic // Autor:  Catalina Boico
15 Oct. 2026, 14:45 // Politic //  Catalina Boico

Autoritățile vor intensifica lupta cu site-urile ilegale de jocuri de noroc, în special cele cu rădăcini în Rusia. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan la ședința de joi a Guvernului în contextul aprobării taxei de viciu pentru sector.

„În paralel, și asta cred că e provocarea de partea noastră, trebuie să combatem toate site-urile ilegale care operează fără licență. Multe din ele sunt rusești, apropo, n-o să le numesc, ca să nu le fac reclamă. Noi le închidem unul, apare altul. E și responsabilitatea noastră acolo, pe de o parte, am crescut taxele, dar trebuie și să combatem site-urile ilegale care operează pe teritoriul Moldovei. Aici se face foarte mult lucru, și cu Banca Națională pentru a bloca canalul ăsta de bani și cu STISC pentru a bloca accesul la ele”, spune Tofan.

Executivul propune Parlamentului să aprobe o taxă de 6% pe mizele depuse de persoanele fizice care participă la jocuri de noroc și un alt impozit, de 25% din venitul brut al Loteriei Naționale a Moldovei sau a partenerului său.

Anterior, prim-ministrul a anunțat că Guvernul ar putea reexamina și restricțiile privind publicitatea jocurilor de noroc legale. Tofan a menționat în mod special situația Loteriei Naționale, care e într-o poziție dezavantajoasă în raport cu platformele străine, care continuă să investească în promovare și să atragă jucători din Republica Moldova.

„Loteria Națională acum am limitat-o foarte mult la publicitate și a fost o intenție bună, […] dar am pus-o într-o situație în care ei nu pot lucra de la egal la egal cu jucătorii din alte țări care investesc în reclamă și fac ce vor”, a explicat Tofan.

Premierul consideră că soluția trebuie să reprezinte un compromis între o taxare mai mare a sectorului și crearea unor condiții în care operatorii legali să poată concura cu piața gri.