Nu suntem genii, dar nici caz pierdut. Moldovenii sunt în topul deștepților

09 Feb. 2026, 11:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Feb. 2026, 11:33 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova ocupă locul 71 în clasamentul global al țărilor în funcție de nivelul mediu de inteligență (IQ), cu un scor estimat de aproximativ 97 de puncte, potrivit unui studiu realizat de platforma International IQ Test, citată de REALITATEA.

Clasamentul a fost elaborat la începutul anului 2026 și se bazează pe date din registrul internațional de IQ, precum și pe rezultatele testelor susținute de aproximativ 1,2 milioane de persoane din 137 de țări și teritorii, potrivit autorilor analizei.

În fruntea clasamentului se află Coreea de Sud, cu un nivel mediu de peste 106 puncte IQ, urmată de China (circa 105), Japonia (aproximativ 104), Iran (peste 103) și Australia (aproximativ 102 puncte). Aceste state depășesc semnificativ media globală, stabilită la 100 de puncte IQ.

În plan regional, Republica Moldova se poziționează peste unele state vecine. România are un scor mediu estimat la aproximativ 96 de puncte, iar Ucraina – în jur de 95 de puncte, ambele fiind plasate ușor mai jos în ierarhia globală.

La polul opus al clasamentului, cele mai scăzute scoruri medii de IQ, sub 90 de puncte, sunt raportate în anumite state din Africa și America Latină, conform acelorași date.

Autorii studiului precizează că rezultatele reflectă medii statistice, influențate de factori precum accesul la educație, condițiile socio-economice, structura demografică și numărul de participanți la testare. În acest context, clasamentul trebuie interpretat ca un indicator orientativ, și nu ca o evaluare absolută a nivelului de inteligență al populațiilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

 

22 Oct. 2026, 22:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Oct. 2026, 22:12 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova își propune să joace un rol activ în procesul de reconstrucție a Ucrainei, mizând pe parteneriate economice, investiții și dezvoltarea infrastructurii logistice regionale. Oportunitățile pentru mediul de afaceri au fost discutate la București, în cadrul conferinței „Reconstrucția Ucrainei: securitate, oportunități, investiții”, la care a participat președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova, Sergiu Harea.

În cadrul panelului „Punți de afaceri pentru redresarea economică: rolul strategic al camerelor de comerț”, Harea a prezentat trei direcții prin care instituțiile camerale pot sprijini reconstrucția economiei ucrainene și pot crea noi oportunități pentru companiile din regiune.

Prima direcție vizează conectarea întreprinderilor și dezvoltarea parteneriatelor comerciale, astfel încât firmele din Republica Moldova, România, Ucraina și Uniunea Europeană să poată identifica proiecte comune și oportunități de colaborare.

O altă prioritate este consolidarea conectivității regionale și a logisticii, domenii esențiale pentru transportul mărfurilor, funcționarea lanțurilor de aprovizionare și susținerea proiectelor de reconstrucție.

Cea de-a treia direcție se referă la atragerea investițiilor și facilitarea accesului la finanțare, în condițiile în care redresarea economiei ucrainene va necesita mobilizarea unor resurse financiare importante.

„Reconstrucția începe cu solidaritatea, dar se realizează prin cooperare, investiții și capacitatea de a transforma oportunitățile în rezultate”, a declarat Sergiu Harea.

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și-a reafirmat disponibilitatea de a facilita contactele directe între companii, de a promova investițiile și de a contribui la dezvoltarea unor noi parteneriate economice regionale.

Participarea Republicii Moldova la aceste discuții evidențiază interesul mediului de afaceri autohton de a se conecta la viitoarele proiecte de reconstrucție a Ucrainei, inclusiv prin cooperare comercială, servicii logistice și investiții. Deocamdată, CCI nu a anunțat proiecte concrete sau contracte încheiate în urma conferinței.