După Moldova, „Roaming ca acasă” cu UE ar putea ajunge și în Balcanii de Vest

25 Feb. 2026, 16:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
25 Feb. 2026, 16:51 // Actual //  Grîu Tatiana

Comisia Europeană a propus deschiderea negocierilor cu Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia pentru integrarea acestora în regimul „Roam Like at Home” (Roaming ca acasă), care permite utilizarea telefoniei mobile fără taxe suplimentare de roaming în interiorul Uniunii Europene.

Potrivit Executivului comunitar, după finalizarea acordurilor și alinierea legislației la normele UE, cetățenii care călătoresc între Uniunea Europeană și Balcanii de Vest vor putea efectua apeluri, trimite mesaje și utiliza internetul mobil la prețurile de pe piața națională, fără costuri suplimentare.

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a declarat că eliminarea suprataxelor de roaming va facilita comunicarea pentru lucrătorii transfrontalieri și pentru familiile care păstrează legătura peste hotare. Vicepreședinta executivă pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație, Henna Virkkunen, a subliniat că inițiativa reprezintă un pas important în apropierea partenerilor din Balcanii de Vest de piața unică europeană.

Măsura vine după ce, de la 1 ianuarie, și Republica Moldova beneficiază de regimul „Roam Like at Home” în raport cu statele membre ale UE. Astfel, moldovenii pot utiliza serviciile mobile în spațiul comunitar la tarife similare celor de acasă, însă cu anumite condiții.

Autoritățile au explicat că roamingul trebuie activat înainte de plecarea din țară, iar utilizatorii trebuie să verifice limitele de trafic incluse în abonament. Apelurile și mesajele în interiorul UE sunt taxate ca cele naționale, în limita planului tarifar, însă pentru internet există plafoane stabilite de operatori, iar traficul suplimentar este taxat separat. De asemenea, apelurile efectuate dintr-un stat UE către Republica Moldova sau între două state membre pot fi tarifate diferit, în funcție de condițiile contractuale.

După eliminarea suprataxelor de roaming dintre Republica Moldova și UE, unii operatori de telefonie mobilă au ajustat prețurile la anumite planuri tarifare, invocând actualizarea ofertelor și adaptarea la noul cadru. În prezent, un abonament lunar costă, în medie, aproximativ 170 de lei, iar unele majorări au fost de 10–15 lei, în funcție de serviciile incluse.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

02 Sept. 2026, 16:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Sept. 2026, 16:14 // Actual //  Grîu Tatiana

Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2026 vor fi majorate cu 167,4 milioane de lei, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Decizia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri, iar banii suplimentari vor fi utilizați pentru extinderea accesului la servicii medicale și acoperirea unor necesități suplimentare din sistem.

Cea mai mare parte a fondurilor, 157 de milioane de lei, va fi direcționată către serviciile medicale spitalicești. Banii vor permite creșterea numărului de cazuri acute tratate și finanțarea unor servicii precum operațiile pentru cataractă și intervențiile cardiochirurgicale.

Finanțarea suplimentară va acoperi și serviciile de chirurgie de o zi, tratamentul cazurilor cronice cu profil geriatric, precum și servicii de reabilitare generală și specializată, inclusiv cardiologică, neurologică, ortopedică și pediatrică. Vor fi finanțate, de asemenea, ședințe de dializă și radioterapie.

Pentru extinderea accesului la îngrijiri paliative, inclusiv în condiții de hospice, vor fi alocate alte 6 milioane de lei. Serviciile sunt destinate pacienților cu boli cronice aflați în stadii avansate.

Fondurile vor fi suplimentate și pentru serviciile medicale acordate beneficiarilor de protecție temporară din Republica Moldova. Pentru asistența medicală primară sunt prevăzute 2,9 milioane de lei, iar pentru asistența medicală urgentă prespitalicească – 1,5 milioane de lei.

Majorarea veniturilor FAOAM este determinată în principal de încasările mai mari din primele de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă. Acestea vor depăși cu 90,2 milioane de lei suma planificată inițial.

Creșterea este explicată prin numărul mai mare al persoanelor care au achitat prima în acest an. Peste 154 000 de persoane au făcut plata, cu aproximativ 9 000 mai multe decât numărul prognozat.

Alte 71,5 milioane de lei provin din donații voluntare din surse externe, încasări suplimentare din impozitul unic achitat de rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației și plăți de la antreprenori independenți.