Premieră pentru Moldova: Energia stocată în baterii a acoperit aseară circa 7% din consumul țării

06 Mai 2026, 09:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mai 2026, 09:28 // Actual //  Grîu Tatiana

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că, marți seara, 50 MW din consumul total de circa 700 MW al Republicii Moldova au fost acoperiți din bateriile de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile.

Potrivit oficialului, sistemele BESS (Battery Energy Storage Systems) funcționează deja de o perioadă, însă acum apar separat în statisticile Moldelectrica, și nu la categoria generală de energie regenerabilă.

Junghietu a explicat că aceste sisteme permit producătorilor să stocheze energia generată pe parcursul zilei și să o utilizeze în orele de vârf, când consumul și prețurile la energie cresc. Este vorba în special despre intervalele de dimineață și seară, când populația se pregătește să plece sau să revină de la muncă, școală ori facultate.

„Prețul energiei regenerabile locale, chiar și stocate, este mai mic decât prețul energiei importate și contribuie la tarife mai accesibile pentru consumatorii casnici, industriali și instituțiile publice”, a transmis ministrul.

Potrivit acestuia, în următoarele luni capacitatea de stocare a energiei va crește până la 200 MWh, iar necesarul total al Republicii Moldova este estimat la aproximativ 600 MWh. În acest sens, autoritățile pregătesc facilități pentru investițiile în sisteme BESS.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Sept. 2026, 16:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
21 Sept. 2026, 16:16 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul pregătește o reorganizare a Autorității Aeronautice Civile (AAC), însă documentele proiectului conțin o neconcordanță cu privire la numărul de angajați ai instituției și impactul financiar al modificărilor propuse.

Potrivit proiectului de hotărâre, efectivul-limită al AAC urmează să crească de la 93 la 96 de unități de personal.

În nota de fundamentare se menționează însă că implementarea proiectului nu necesită alocarea unor resurse financiare suplimentare de la bugetul de stat, iar reorganizarea ar urma să includă modificarea unor subdiviziuni și crearea unui serviciu nou de informare și comunicare cu mass-media.

Ministerul Finanțelor a atras atenția, în procesul de avizare, că majorarea efectivului de la 93 la 96 de angajați presupunea crearea a trei funcții noi și genera cheltuieli suplimentare. Impactul financiar anual fusese estimat la 986,8 mii de lei, dintre care 959 mii de lei pentru fondul de salarizare și 27,8 mii de lei pentru contribuțiile sociale achitate de angajator.

Totodată, Ministerul Finanțelor a remarcat că AAC avea deja posturi vacante. La 30 aprilie 2026, din cele 93 de funcții aprobate, nouă erau neocupate.

În urma observațiilor, autorul proiectului a indicat în sinteza avizelor că propunerea de suplimentare a efectivului-limită cu trei unități de personal a fost exclusă.

Cu toate acestea, în textul proiectului de hotărâre analizat rămâne prevăzută înlocuirea cifrei „93” cu „96”, ceea ce creează o neconcordanță între forma proiectului și răspunsurile oferite în procesul de avizare.

Într-un aviz ulterior, Ministerul Finanțelor a reiterat problema și a menționat că, la 31 mai 2026, AAC avea 93 de funcții aprobate, dintre care 84 ocupate și nouă vacante, rata de încadrare fiind de 90,3%. Ministerul a arătat că nu rezultă clar în ce măsură necesarul de personal nu putea fi acoperit din posturile vacante deja existente.

Proiectul mai extinde atribuțiile AAC în domeniul securității informațiilor cu impact asupra siguranței aviației civile. Autoritatea ar urma să desfășoare activități de certificare, supraveghere și verificare a conformității privind managementul riscurilor de securitate informațională.

De asemenea, este prevăzută crearea unui Serviciu de informare și comunicare cu mass-media, subordonat direct directorului AAC. Acesta ar urma să gestioneze comunicatele de presă, relațiile cu presa, paginile oficiale de social media, conferințele și comunicarea în situații de criză.