Declarații la Realitatea: Tichetele de vacanță pot stimula investițiile și diversificarea afacerilor din mediul rural

14 Mai 2026, 13:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Mai 2026, 13:46 // Actual //  Grîu Tatiana

Odată cu creșterea fluxului de turiști, generată de introducerea tichetelor de vacanță, comunitățile rurale vor beneficia de mai multe oportunități de dezvoltare. Părerea aparține invitaților emisiunii „Consens Național” de la Realitatea TV care au menționat că agenții economici vor avea posibilitatea să-și promoveze produsele autentice și să dezvolte servicii pentru turiști. Potrivit lor, la fel de importantă este și diversificarea traseelor pentru a cuprinde mai multe comunități.

Andrei Chistol, șeful Direcției turism a Ministerului Culturii, a declarat că mecanismul dezvoltat de autorități încurajează relațiile între diferiți agenți economici pentru o mai bună mobilitate turistică la nivel local și național.

„Astăzi, din păcate, zona de centru a țării este mai vizitată pentru că este mai accesibilă turiștilor din Chișinău. Noi vrem să degajăm centrul și să investim și în zonele de nord sau sud care au potențial turistic. De aceea ne-am propus ca tichetul să poată fi utilizat nu doar la o pensiune. Spre exemplu, cineva a decis că vrea un anumit traseu și el poate achita cu tichetul de vacanță servicii de la pensiuni din nord, centru sau sud”, a explicat Andrei Chistol.

Prezent în studioul Realitatea TV, Anatolie Botnaru, directorul uneia din cele zece agropensiuni acreditate să primească turiști în baza tichetelor de vacanță, a menționat că noutatea este mai degrabă o provocare, decât o investiție.

„Va dura ceva timp. Asta este o încercare… Cineva începe și dă un exemplu, după care alți oameni se inspiră și pornește concurența. Asta va provoca lumea, dar valoarea unui tichet de vacanță nu este mare. Este nevoie de un feedback care să facă angajatorii și Guvernul să înțeleagă că suma este mică și lumea nu se descurcă. Oamenii vor plăti într-un loc cu tichetul de vacanță, în alt loc din contul lor”, a spus Anatolie Botnaru.

Salariații din mediul privat pot primi tichete de vacanță oferite de angajatori pentru odihnă la pensiuni din zonele rurale.

Suma alocată pentru vacanță poate fi până la jumătate din salariul mediu lunar pe economie, adică 8.700 lei pentru anul 2026. Tichetul de vacanță este eliberat într-un regim fiscal avantajos fără contribuții de asigurări sociale, medicale și impozit pe venit. Beneficiarii acestor bilete le pot utiliza timp de un an în structurile turistice din mediul rural care au fost acreditate pentru astfel de servicii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

28 Sept. 2026, 16:17
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
28 Sept. 2026, 16:17 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bursa Internațională a Moldovei (BIMx) a fost lansată oficial luni, 28 septembrie, la Chișinău, în cadrul Moldova Business Week. Noua platformă a pieței de capital este dezvoltată în parteneriat cu Bursa de Valori București (BVB), iar primele tranzacții sunt planificate în următoarele luni.

BIMx a început deja procesul de admitere a agenților de bursă și a emitenților. Potrivit conducerii bursei, prima listare este planificată până la sfârșitul anului 2026.

În această etapă, agenții de bursă urmează să fie conectați la sistemul de tranzacționare și să parcurgă procedurile necesare pentru a putea opera pe platformă. În paralel, companiile și municipalitățile care vor să atragă finanțare prin bursă vor putea pregăti admiterea la tranzacționare a unor instrumente precum acțiunile și obligațiunile.

BIMx va opera atât pe Piața Reglementată, cât și în cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacționare (MTF).  Potrivit directorului general al BIMx, Veronica Arpintin, capitalul social al bursei este în prezent de 1,5 milioane de euro, însă ar putea fi majorat până la circa 3 milioane de euro până la sfârșitul anului. Pentru o parte din această majorare există deja scrisori de intenție în valoare de 1,1 milioane de euro.

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, a declarat că existența unei infrastructuri bursiere oferă companiilor din Republica Moldova mai multe posibilități de finanțare și poate contribui la atragerea investițiilor.

„O economie competitivă are nevoie de capital, iar companiile din Republica Moldova trebuie să aibă mai multe opțiuni pentru a se finanța și a crește. BIMx creează o infrastructură prin care capitalul poate ajunge mai ușor la companiile care investesc și se dezvoltă”, a spus Năsui.

Acționariatul BIMx reunește zece entități instituționale din Republica Moldova și România.