Egiptul a rupt topurile! O treime dintre moldovenii care pleacă în vacanță aleg țara piramidelor

14 Mai 2026, 14:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
14 Mai 2026, 14:21 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Turismul intern din Republica Moldova s-a majorat în primele trei luni ale anului 2026  și  a înregistrat cea mai mare creștere dintre toate formele de turism, arată datele Biroul Național de Statistică.

Potrivit statisticilor, numărul moldovenilor care au călătorit în interiorul țării prin intermediul agențiilor de turism a crescut cu 41,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut și a ajuns la 17,8 mii de persoane. Creșterea a fost alimentată atât de turiștii care au ales vacanțe locale, cât și de excursioniștii de o zi.

În paralel, moldovenii au continuat să călătorească peste hotare. În ianuarie-martie 2026, aproape 36 de mii de persoane au plecat în străinătate prin agențiile de turism, cu 5% mai mult decât anul trecut. Egiptul rămâne destinația preferată a moldovenilor, concentrând 34,6% din toate călătoriile externe organizate, urmat de România cu 22,2% și Turcia cu 10,6%.

Datele mai arată că moldovenii petrec mai mult timp în vacanțele externe. Durata medie a sejurului peste hotare a crescut de la 5,3 zile la 6 zile, iar numărul total de turiști-zile a urcat cu aproape 18%.

În schimb, turismul receptor, adică numărul străinilor care au venit în Republica Moldova prin agențiile de turism, a scăzut cu 1,5%, până la 12,4 mii de persoane. Totuși, numărul turiștilor străini care au rămas cel puțin o noapte în țară a crescut cu peste 76%, chiar dacă excursioniștii de o zi s-au redus.

Majoritatea vizitatorilor străini au fost cetățeni ai România, care au reprezentat peste 80% din total, urmați de turiști din Italia și Spania.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Aug. 2026, 09:49
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
14 Aug. 2026, 09:49 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Peste 7 milioane de lei ar fi fost ascunse de la impozitare de mai multe companii din domeniul construcțiilor. Serviciul Fiscal de Stat și PCCOCS au descins cu percheziții în Chișinău și Rezina, într-un dosar privind o presupusă schemă de eschivare de la plata impozitelor.

Potrivit anchetatorilor, firmele vizate ar fi desfășurat activități economice care nu au fost reflectate integral în contabilitate. Mai exact, companiile sunt suspectate că nu ar fi declarat toate veniturile obținute din vânzarea materialelor de construcții produse de acestea.

În același timp, autoritățile investighează suspiciuni privind introducerea în documentele contabile și fiscale a unor date denaturate despre venituri și cheltuieli. Firmele ar mai fi ascuns obiecte impozabile, ceea ce ar fi dus la diminuarea obligațiilor fiscale pentru anul 2024.

Pe 11 august, ofițerii Direcției generale antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat, sub conducerea PCCOCS, au efectuat percheziții la sediile unor companii, dar și la domiciliile și în automobilele factorilor de decizie. Acțiunile au avut loc în municipiul Chișinău și în raionul Rezina.

În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat documente contabile, înscrisuri și alte materiale care ar putea demonstra modul în care ar fi fost ascunse veniturile și diminuate taxele datorate statului. Toate probele urmează să fie examinate în cadrul anchetei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!