Banca Mondială: Moldova intră în zona de turbulențe. Creșterea economică cade sub 2%

26 Mai 2026, 10:15
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Mai 2026, 10:15 // Actual //  Ursu Victor

Banca Mondială anticipează că economia Republicii Moldova va crește cu doar 1,9% în 2026, sub presiunea scumpirilor la energie, carburanți și alimente, dar și a efectelor conflictelor externe. Instituția avertizează că economia rămâne vulnerabilă la șocurile externe, iar inflația ar urma să rămână ridicată, cu o medie estimată de 7,2% în acest an.

Potrivit documentului, războiul din Orientul Mijlociu ar putea reduce creșterea PIB-ului Moldovei cu aproximativ 0,9 puncte procentuale, în scenariul în care petrolul și benzina se scumpesc cu 50%, iar îngrășămintele cu 30%. Efectele s-ar vedea direct în agricultură, transporturi și în consumul populației.

Banca Mondială notează că în 2025 economia și-a revenit cu 2,4%, susținută de consum, agricultură și investiții, însă dezechilibrele rămân mari. Deficitul de cont curent a ajuns la 3,55 miliarde de euro, echivalentul a 19,6% din PIB, pe fondul importurilor mari de energie și al unui deficit comercial ridicat.

Un detaliu sensibil vizează piața imobiliară. Instituția avertizează că expansiunea rapidă a creditului, în special a celui ipotecar, a crescut vulnerabilitatea gospodăriilor. O eventuală scădere bruscă a prețurilor la locuințe ar putea afecta capacitatea oamenilor de a-și achita datoriile și ar putea majora creditele neperformante.

Totodată, Banca Mondială estimează că datoria publică ar putea urca până la aproximativ 44% din PIB în 2028, în timp ce sărăcia ar urma să scadă treptat, de la 21,1% în 2025 la 19,6% în 2028, dacă reformele și investițiile din Planul de Creștere al UE vor fi implementate la timp.

28 Aug. 2026, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 14:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a decis să suspende acțiunile de protest anunțate pentru 1 septembrie, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile. Decizia a fost luată la ședința lărgită a Biroului Executiv al FSEȘ, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și în urma consultării organizațiilor afiliate.

Sindicaliștii spun că hotărârea vine după protestul din 19 august, prin care angajații din educație și știință au cerut majorarea salariilor și soluționarea problemelor salariale din ramură.

Un argument important pentru suspendarea protestelor este angajamentul exprimat de prim-ministrul Vasile Tofan privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027.

Primele negocieri vor avea loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură FSEȘ–MEC. La ședință va participa și premierul Vasile Tofan.

FSEȘ subliniază însă că suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări. Federația anunță că va monitoriza respectarea angajamentelor asumate de autorități și va cere ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și celelalte instituții responsabile să ducă la soluții concrete privind salariile angajaților din educație și știință.