Moldova, mai aproape de Bhutan decât de Europa la gradul de urbanizare

10 Iul. 2026, 10:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Iul. 2026, 10:45 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova se numără printre statele cu cel mai redus grad de urbanizare la nivel mondial. Potrivit ediției 2025 a clasamentului privind nivelul de urbanizare, publicat de Departamentul pentru Afaceri Economice și Sociale al Organizației Națiunilor Unite (ONU), doar 44% din populația țării locuiește în mediul urban.

Cu acest rezultat, Republica Moldova ocupă locul 165 în clasamentul global și este devansată de majoritatea statelor europene situându-se în apropierea unor țări precum Egiptul (43%), Bhutan (43%) și Maldive (42%).

În regiune, Republica Moldova este în urma Ucrainei, unde 70% din populație locuiește în orașe, a României (52%), Bulgariei (74%), Rusiei (75%) și Belarusului (79%). La nivel european, doar câteva state înregistrează niveluri comparabile sau mai reduse de urbanizare.

La polul opus al clasamentului se află Bahrain, Singapore, Monaco, Hong Kong, Kuweit și alte teritorii sau state unde populația este aproape integral urbană, cu ponderi de 100% sau apropiate de acest nivel.

Raportul ONU explică faptul că gradul de urbanizare reprezintă ponderea populației care locuiește în localități clasificate drept urbane, conform definițiilor naționale. Indicatorul este utilizat pe scară largă pentru evaluarea nivelului de dezvoltare economică și socială, întrucât urbanizarea este asociată, de regulă, cu industrializarea, dezvoltarea serviciilor și creșterea productivității economice.

La nivel mondial, aproximativ 58% din populația planetei trăiește în orașe, iar ONU estimează că această pondere va continua să crească în următoarele decenii, pe măsură ce populația se concentrează tot mai mult în centrele urbane.

13 Oct. 2026, 17:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Oct. 2026, 17:18 // Actual //  Grîu Tatiana

Transportul petrolului prin Marea Neagră se scumpește puternic, după ce costul asigurării unei nave a crescut de la aproximativ 200 000 de dolari la 2,5 milioane de dolari în doar câteva luni. Cheltuielile suplimentare pentru aducerea țițeiului pun presiune pe prețurile carburanților din Bulgaria, a declarat Evgheni Simeonov, administratorul comercial special al companiilor Lukoil din această țară, pentru televiziunea națională bulgară.

Potrivit cifrelor prezentate de Simeonov, asigurarea este acum de 12,5 ori mai scumpă, ceea ce echivalează cu o creștere de 1.150%. Pentru fiecare navă, diferența ajunge la aproximativ 2,3 milioane de dolari. El a explicat că majorarea reflectă riscurile tot mai mari pentru transportul maritim, pe fondul atacurilor asupra navelor comerciale și infrastructurii portuare.

Legătura cu prețurile la pompă ține de costul aprovizionării: rafinăriile primesc un petrol mai scump de transportat, iar cheltuielile suplimentare pot fi transferate în prețul produselor petroliere și, ulterior, în cel achitat la benzinării.

Costurile sunt amplificate și de primele pentru acoperirea riscurilor de război. Potrivit Reuters, acestea pot adăuga sute de mii de dolari la cheltuielile unei călătorii de șapte zile prin Marea Neagră. Piața asigurărilor maritime din Londra a extins în septembrie cerințele de notificare pentru zonele cu risc ridicat, incluzând întregul bazin.

În pofida scumpirii transportului, rafinăria Lukoil din Burgas continuă să primească țiței. Simeonov a precizat că nu au fost anulate livrări și că aprovizionarea unității este asigurată până la începutul lunii decembrie.