Lefuri tăiate la Spitalul Republican. Conducerea confirmă reducerea bonusurilor și invocă probleme financiare

15 Iul. 2026, 09:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Iul. 2026, 09:33 // Actual //  Grîu Tatiana

Conducerea IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” confirmă că a redus o parte din remunerațiile angajaților, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora medicii și asistentele au primit pentru luna trecută salarii cu aproximativ 10% mai mici.

Administrația susține însă că nu este vorba despre reducerea salariilor de bază, ci despre diminuarea componentei variabile a remunerației – plățile acordate în funcție de indicatorii de performanță.

„Salariile de bază ale angajaților nu au fost reduse. Toți angajații beneficiază în continuare de salariile de funcție stabilite conform legislației în vigoare”, se arată în reacția instituției.

Totodată, spitalul admite că a intervenit asupra bonusurilor de performanță, invocând dificultăți financiare.

„Modificările operate au vizat exclusiv componenta variabilă a remunerației, reprezentată de indicatorii suplimentari de performanță. Reevaluarea acestor indicatori a fost realizată în urma analizei situației financiare a instituției și a avut drept scop încadrarea în resursele financiare disponibile, prevenirea acumulării de datorii și menținerea unui management financiar responsabil”, precizează administrația.

Conducerea mai afirmă că măsura „nu afectează salariul de bază și nici celelalte drepturi salariale prevăzute de legislație”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

 

 

16 Iul. 2026, 12:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
16 Iul. 2026, 12:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Banca Națională a Moldovei (BNM) intenționează să cheltuiască peste 1,2 milioane de lei pentru organizarea unui eveniment la Bruxelles dedicat contribuției instituției la procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, potrivit caietului de sarcini publicat în cadrul licitației.

Evenimentul este programat pentru septembrie 2026 și va avea loc în capitala Belgiei unde se vor reuni reprezentanți ai BNM, ai instituțiilor Uniunii Europene, organizațiilor internaționale, autorităților naționale și europene, mediului de afaceri și societății civile. Scopul declarat este consolidarea dialogului cu partenerii europeni și prezentarea rolului Băncii Naționale în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Conform documentației, evenimentul va avea două componente. Prima va fi un panel de discuții cu participarea a până la 100 de persoane, moderat de un expert și cu 4–6 vorbitori de rang înalt din instituțiile europene și naționale. A doua parte va consta într-o cină în format restrâns, la care vor participa până la 30 de invitați, inclusiv reprezentanți ai Comisiei Europene, Parlamentului European, misiunilor diplomatice și autorităților implicate în negocierile de aderare la UE.

Contractul scos la licitație include închirierea sălilor, elaborarea conceptului evenimentului, designul materialelor promoționale, identificarea și invitarea participanților, dotarea tehnică, amenajarea spațiilor, servicii foto-video, moderare, logistică și organizarea meselor oficiale.

Potrivit caietului de sarcini, panelul principal va beneficia de echipamente audio-video, ecrane LED, transmisiune live, servicii de regie și management al evenimentului. Totodată, organizatorul va trebui să asigure brandingul locațiilor, zone dedicate presei, coffee-break pentru cei 100 de participanți și o cină oficială cu cel puțin trei feluri de mâncare pentru cei 30 de invitați ai sesiunii restrânse.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!