Prima lege pentru piața cripto din Moldova a trecut de Guvern: ce se schimbă pentru investitori și companii

22 Iul. 2026, 17:56
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
22 Iul. 2026, 17:56 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Criptomonedele și alte active digitale vor avea reguli clare de funcționare în Moldova, dacă Parlamentul va adopta proiectul de lege aprobat de Guvern. Documentul stabilește, pentru prima dată, cine poate emite și tranzacționa criptoactive, ce obligații vor avea companiile din domeniu și ce măsuri vor fi aplicate pentru protejarea investitorilor.

Proiectul introduce un cadru legal dedicat pieței criptoactivelor și transpune parțial Regulamentul european privind piețele criptoactivelor (MiCA). Supravegherea domeniului va fi împărțită între Banca Națională a Moldovei și Comisia Națională a Pieței Financiare, care vor autoriza și monitoriza participanții la piață.

Noile reguli obligă companiile să ofere informații complete și corecte despre produsele pe care le lansează și să respecte cerințe stricte de transparență. În același timp, legea introduce măsuri pentru prevenirea manipulării pieței, utilizării informațiilor privilegiate și combaterii spălării banilor, astfel încât tranzacțiile cu criptoactive să se desfășoare într-un mediu mai sigur.

Proiectul împarte criptoactivele în trei categorii: tokenuri de monedă electronică, care își mențin valoarea în raport cu o monedă oficială, tokenuri raportate la active, care sunt legate de valoarea unuia sau mai multor active, și alte tipuri de criptoactive, inclusiv tokenurile utilitare.

În același timp, legea nu se va aplica NFT-urilor și nici activelor digitale care sunt deja încadrate ca instrumente financiare, depozite, produse de asigurare, fonduri de pensii sau sisteme de securitate socială.

O noutate importantă este obligația emitenților de a publica o „carte albă” (white paper) înainte de lansarea unui criptoactiv. Aceasta va trebui să conțină informații despre proiect, tehnologia utilizată, riscurile investiției și drepturile cumpărătorilor, inclusiv avertismentul că un criptoactiv își poate pierde parțial sau chiar integral valoarea și că nu este garantat de schema de garantare a depozitelor.

Proiectul prevede și câteva excepții. De exemplu, obligația publicării unei cărți albe nu va exista pentru ofertele adresate unui număr mai mic de 150 de persoane dintr-un stat sau pentru cele cu o valoare totală de până la 1 milion de euro într-o perioadă de 12 luni.

Inițiativa legislativă urmează să fie examinată de către Parlament.

21 Oct. 2026, 11:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Oct. 2026, 11:51 // Actual //  Grîu Tatiana

Republica Moldova poartă discuții cu Ucraina privind o posibilă cooperare pe piața gazelor, a declarat Vasile Tofan, care va merge în țara vecină la sfârșitul acestei săptămâni. Agenda vizitei va include și subiecte ce țin de energie, apă, comerț și securitate.

Tofan a precizat că identificarea unor soluții pentru aprovizionarea cu gaze este una dintre temele discutate intens cu autoritățile ucrainene.

„Știți că Ucraina este un producător de gaz. Au un excedent de gaz. Și suntem în discuții foarte intense cu partea ucraineană pentru a identifica soluții în interesul ambelor țări”, a declarat acesta.

Potrivit lui, autoritățile caută în continuare surse alternative de aprovizionare și contracte cât mai avantajoase, inclusiv în state aflate la distanțe mari de Republica Moldova.

În acest context, Tofan a menționat Azerbaidjanul, Qatarul și Turkmenistanul, afirmând că Republica Moldova își dorește relații bilaterale solide cu aceste țări, bazate pe respect reciproc și beneficii pentru cetățeni.

Anterior, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a precizat că negocierile privind eventualele achiziții de gaze din Ucraina sunt la început și că nu au fost stabilite volumele sau prețurile.