VIDEO Lucrările la Centru Național de Medicină Sportivă ”Atletmed” au fost reluate

25 Aug. 2026, 13:30
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
25 Aug. 2026, 13:30 // Actual //  Grîu Tatiana

După ani de stagnare, lucrările la noul Centru Național de Medicină Sportivă „Atletmed” din sectorul Buiucani al Capitalei au fost reluate, iar pe terenul de pe strada Visarion Belinski se lucrează în prezent la noua clădire. Proiectul, aprobat de Guvern acum 12 ani, prevede modernizarea infrastructurii medicale pentru sportivi. Reluarea construcției este privită sceptic de unii locatari din imediata apropiere. Principala nemulțumire ține de lezarea dreptului de vecinătate.

„Casa mea e chiar peste gard, la înălțimea care vor să o ridice îmi umbrește toată casa,” spune un bărbat.

„A fost o lungă perioadă când lucrările au fost interzise, nu au avut loc, acolo au trăit câini, era murdar, nu era bine. Pentru oraș nu este frumos, dar, să continui construcția acelui obiect care era planificat la început…”, afirmă o locuitoare din zonă.

„Cine o să vrea să trăiască aici? Iată omul are balcon, geamuri, trebuie să stea cu ele închise. Doamna are terasă…”, a mai spus un bărbat.

Nu toți locuitorii din zonă privesc construcția cu suspiciune. Unii spun că terenul a fost lăsat ani la rând în paragină, iar groapa și gardul deteriorat transformaseră locul într-o zonă nesigură.

„Eu pur și simplu știu că foarte des, de câte ori trecem pe aici, era un pericol imens dat fiind faptul că 10 ani de zile a stat acest gard provizoriu și aici nici gaura nu s-a astupat înapoi, nici nu s-a construit. Băieții văd că vor să construiască aici, este implicat inclusiv Ministerul Sănătății…Nu văd o problemă dacă aici va fi edificat un bloc,” ne-a spus un locuitor din zonă.

Proiectul nu este unul recent. Potrivit reprezentanților companiei de construcții, baza parteneriatului cu Ministerul Sănătății a fost pusă încă în 2014, printr-o hotărâre de Guvern care stabilește dezvoltarea infrastructurii Centrului „Atletmed”.

„Bună ziua, sunt Ion Briceac, reprezentantul companiei Inamstro SRL, compania de construcții. Ne aflăm la șantierul în construcții de la strada Belinski 4, municipiul Chișinău. Acest obiect se execută în baza autorizației valabile, emisă în 2026. Am aici hotărârea de Guvern din 2014, care stabilește în mod clar dezvoltarea infrastructurii medicale a Centrului de Medicină Sportivă „Atletmed”. Hotărârea de Guvern din 2014 a pus bazele acestui parteneriat dintre INAMSTRO și Autoritatea Publică – Ministerul Sănătății, unde regimul de înălțime este stabilit prin această hotărâre de Guvern și condițiile parteneriatului sunt stabilite foarte clar”, a declarat Ion Briceac, juristul companiei Inamstro.

Avocatul susține că actul normativ este în vigoare, iar în 2020, Curtea Constituțională a examinat legalitatea hotărârii. Mai mult, un audit al Curții de Conturi a recomandat finalizarea lucrărilor.

„Curtea de Conturi, în anul 2022, verificând activitatea Ministerului Sănătății, a stabilit că în regim de urgență trebuie de finalizat acest proiect și transmisă infrastructura Centrului de Medicină Sportivă „Atletmed”. Aici au existat niște clădiri vechi ale Centrului de Medicină „Atletmed”, care au fost demolate. Și iată că în rezultatul demolării lor urmează să fie reconstruit un spațiu mai modern pentru Centrul de Medicină. Pe acest teren, zece ani a fost o mare insalubritate, după ce au fost depuse unele acțiuni din partea unor grupuri de persoane care au dus la stoparea realizării obiectului în perioada 2016 – 2026. Erau câini vagabonzi, persoane fără adăpost, șobolani,” a mai subliniat Briceac.

Proiectul de construcție pentru noul sediu al Centrului Național de Medicină Sportivă „Atletmed” a fost inițiat în anul 2014 și este unul de Parteneriat Public-Privat.

P.

09 Oct. 2026, 16:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
09 Oct. 2026, 16:15 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Freelancerii au de achitat aproape 8 milioane de lei sub formă de impozit unic, cu 17,33% mai mult decât în luna precedentă. Serviciul Fiscal de Stat a trimis 4 235 de avize de plată pentru septembrie, iar termenul de achitare este 26 octombrie.

Avizele au fost expediate la adresele de e-mail indicate la înregistrarea activității și pot fi consultate și în Cabinetul personal al contribuabilului sau în EVO.

Potrivit datelor prezentate de SFS, veniturile înregistrate de antreprenorii independenți au însumat peste 53,12 milioane de lei, iar impozitul unic calculat a ajuns la aproximativ 7,98 milioane de lei.

Circa 54,19% dintre antreprenorii independenți au înregistrat tranzacții în conturile bancare dedicate activității. Totodată, 130 de contribuabili au folosit echipamente de casă și de control conectate la sistemul de monitorizare electronică a vânzărilor, încasările în numerar fiind de aproximativ 1,49 milioane de lei.

SFS îndeamnă freelancerii să verifice sumele din avize înainte de plată. Cei care au emis bonuri fiscale cu date greșite, au restituit clienților bani pentru servicii sau au primit în cont sume care nu țin de activitatea independentă pot solicita modificarea avizului la orice Direcție de deservire fiscală.

Impozitul poate fi achitat prin MPay, selectând serviciul „Impozitul unic perceput de la antreprenorii independenți (freelanceri)”.

La 9 octombrie, în evidența SFS figurau 4 335 de antreprenori independenți. Plățile impozitului unic efectuate de aceștia însumau peste 33 de milioane de lei.

Potrivit SFS, cota impozitului unic este de 15% pentru veniturile anuale de până la 1,2 milioane de lei. Pentru partea de venit care depășește acest plafon se aplică o cotă de 35%.