Trezoreria SUA încearcă să reducă presiunea de pe piața obligațiunilor guvernamentale într-un moment în care datoria publică americană a ajuns la aproximativ 40 de trilioane de dolari, iar randamentele titlurilor pe termen lung se mențin la niveluri ridicate. Decizia Washingtonului de a majora semnificativ răscumpărările de obligațiuni a fost însă întâmpinată cu scepticism de investitori, unii dintre ei comparând măsura cu „un plasture pus pe o rană de glonț”, scrie Financial Times.
Ministerul american de Finanțe a anunțat că, începând cu 9 septembrie, va majora cel puțin de două ori volumul răscumpărărilor regulate de titluri de stat cu maturități între 10 și 30 de ani, de la aproximativ 2 miliarde de dolari la 4 miliarde de dolari și chiar mai mult.
Inițial, piața a reacționat pozitiv. Prețurile obligațiunilor pe termen lung au crescut, iar randamentul titlurilor pe 30 de ani s-a retras de la maximul ultimilor 19 ani atins cu câteva zile înainte. Efectul a fost însă de scurtă durată, iar randamentele au început din nou să urce.
Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat că instituția dispune de „un arsenal mare de instrumente” pentru stabilizarea celei mai mari piețe de datorie din lume.
Investitorii rămân însă sceptici. Jim Caron, director de investiții la Morgan Stanley Investment Management, a declarat că una este ca autoritățile să înțeleagă problema și alta este să aibă capacitatea de a o rezolva.
„Trezoreria pur și simplu nu este în măsură să controleze randamentele pe termen lung”, a spus acesta.
Charlie McElligott, analist la Nomura, a descris planul Trezoreriei drept „un plasture pe o rană de glonț”, avertizând că măsura nu va fi suficientă pentru calmarea pieței.
Presiunile vin pe fondul mai multor îngrijorări ale investitorilor: deteriorarea finanțelor publice ale SUA, inflația persistentă, nivelul ridicat al împrumuturilor guvernamentale și nevoia tot mai mare de capital a marilor companii tehnologice pentru finanțarea investițiilor în inteligență artificială.
Anunțul Trezoreriei a ridicat și semne de întrebare privind strategia de comunicare a instituției. Decizia a fost făcută publică la numai două săptămâni după anunțul trimestrial privind refinanțarea datoriei, document în care Ministerul Finanțelor prezintă de regulă principalele sale intenții privind împrumuturile.
Thomas Simons, economist-șef pentru SUA la Jefferies, consideră că această abatere de la practica obișnuită poate reduce încrederea investitorilor în prognozele autorităților.
O altă necunoscută este modul în care vor fi finanțate răscumpărările suplimentare. O parte a pieței estimează că Trezoreria ar putea cumpăra titluri pe termen lung prin emiterea unei cantități mai mari de datorie pe termen scurt.
O asemenea strategie ar putea însă face bugetul federal și mai dependent de evoluția dobânzilor. Bessent însuși criticase în 2024 o abordare similară adoptată de predecesoarea sa, Janet Yellen.
Secretarul Trezoreriei susține că nivelurile actuale ale randamentelor nu reflectă fundamentele economiei americane și pune o parte din presiune pe seama tensiunilor geopolitice și a lichidității slabe de pe segmentul obligațiunilor pe 30 de ani.
Bessent a mai anunțat că Washingtonul pregătește noi măsuri de consolidare fiscală și a afirmat că există „șanse foarte bune” ca deficitul bugetar al SUA să fi atins deja nivelul maxim.
Prognozele oficiale rămân însă mult mai prudente. Biroul pentru Buget al Congresului estimează un deficit de aproximativ 5,8% din PIB în acest an, nivel similar celui din 2025 și cu mult peste obiectivul de 3% din PIB până în 2028 evocat de Bessent.
Sarah Bianchi, de la Evercore, consideră că administrația americană are în prezent posibilități limitate de a reduce substanțial deficitul, iar efectul declarațiilor privind consolidarea fiscală asupra pieței ar putea fi la fel de temporar precum cel al răscumpărărilor de obligațiuni.
Unii investitori spun că pentru o reducere durabilă a randamentelor ar fi nevoie de o combinație de măsuri. Scott DiMaggio, de la AllianceBernstein, susține că ar fi necesare atât intervenții din partea Rezervei Federale, cât și reducerea deficitului bugetar și o gestionare mai eficientă a datoriei publice.
Chiar și așa, există și opinia că intervenția Trezoreriei a împiedicat o vânzare și mai agresivă de obligațiuni americane. Robert Tipp, de la PGIM, a descris acțiunea drept o încercare de a „astupa o gaură cu degetul”, într-un mediu caracterizat de dobânzi ridicate, cheltuieli bugetare mari și inflație peste ținta Rezervei Federale.
