Piața energiei explodează: tranzacțiile au crescut cu 54% în doar 24 de ore

01 Oct. 2026, 14:07
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
01 Oct. 2026, 14:07 // Actual //  Grîu Tatiana

Piața pentru Ziua Următoare (PZU), operată de Operatorul Pieței Energiei Electrice (OPEM), a înregistrat un nou record de la lansarea mecanismului de tranzacționare. Pentru ziua de livrare 2 octombrie, pe piață au fost tranzacționați 7 427,897 MWh de energie electrică.

Potrivit Ministerului Energiei, volumul reprezintă aproximativ 60% din consumul de energie electrică al Republicii Moldova. Prețul mediu de tranzacționare a fost de 2 592,29 lei/MWh, echivalentul a circa 128 de euro/MWh.

Datele OPEM arată că energia a fost tranzacționată pe parcursul tuturor celor 24 de ore ale zilei de livrare, cu prețuri care au variat semnificativ în funcție de interval. În orele de vârf, prețul a ajuns la 5 200 lei/MWh, în timp ce în unele intervale nocturne a coborât până la 139 lei/MWh.

Recordul vine la doar o zi după precedentul maxim. Pentru ziua de livrare 1 octombrie, pe PZU au fost tranzacționați 4 816,477 MWh. Astfel, volumul pentru 2 octombrie este cu aproximativ 54% mai mare decât cel înregistrat cu o zi înainte.

Ministerul Energiei susține că evoluția indică o utilizare tot mai activă a mecanismelor de tranzacționare pe termen scurt de către participanții de pe piața angro. Pe PZU, producătorii și furnizorii pot cumpăra sau vinde energie pentru ziua următoare, iar prețul se formează în funcție de cerere și ofertă.

Potrivit ministerului, dezvoltarea PZU, împreună cu piața intrazilnică, contribuie la creșterea lichidității pieței angro și la integrarea treptată a Republicii Moldova în mecanismele europene de tranzacționare a energiei electrice.

01 Oct. 2026, 13:34
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
01 Oct. 2026, 13:34 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan afirmă că demisia directorului Energocom, Eugen Buzatu, nu este pusă în discuție, în pofida criticilor privind strategia de achiziție a gazelor și modul în care compania a gestionat sute de milioane de lei disponibili în prima jumătate a anului.

„Demisia directorului Energocom nu se discută”, a declarat Tofan, comentând criticile potrivit cărora compania de stat ar fi putut cumpăra gaze mai devreme, într-o perioadă în care cotațiile erau mai reduse.

Premierul a ironizat și valul de comentarii apărute după scumpirea gazelor.

„Acum toți au devenit specialiști în achiziții de gaz. Toți știu cu exactitate că trebuia cumpărat în februarie, când era mai ieftin. Iar înainte de asta se spunea că trebuie cumpărat vara, pentru că vara este mai ieftin”, a spus Vasile Tofan.

Declarațiile vin în contextul în care Energocom a investit 361 de milioane de lei în valori mobiliare de stat în primul semestru al anului, potrivit cifrei invocate în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Directorul general al Energocom, Eugeniu Buzatu, a declarat pentru anul 2025 un salariu de aproximativ 1,2 milioane de lei, echivalentul unei medii de circa 99,6 mii de lei pe lună.

Pe lângă salariu, Buzatu a beneficiat de 36 de mii de lei sub formă de diurne și de 14,2 mii de lei în tichete de masă. În total, veniturile aferente funcției de la Energocom au depășit 1,24 milioane de lei într-un singur an.