Trei companii internaționale, S&P Global Ratings, Moody’s și Fitch Ratings, domină industria evaluărilor financiare și influențează asupra costurilor la care statele și companiile se pot împrumuta. Potrivit datelor autorității americane de supraveghere a pieței financiare (SEC), cele trei agenții dețineau 93,4% din ratingurile de credit aflate în vigoare la sfârșitul anului 2024. Republica Moldova se află, la rândul său, sub lupa tuturor celor trei giganți, care îi evaluează capacitatea de rambursare a datoriilor și riscurile economice.
Industria globală a ratingurilor de credit este controlată de un număr extrem de redus de companii. Datele publicate de Securities and Exchange Commission (SEC) pentru sfârșitul anului 2024 arată că S&P Global Ratings deținea 49,6% din ratingurile raportate autorității americane, Moody’s avea o cotă de 31,4%, iar Fitch Ratings controla alte 12,4%.
Împreună, cele trei companii concentrau 93,4% din ratingurile de credit, în timp ce restul de 6,6% era împărțit între șapte agenții mai mici, inclusiv Morningstar DBRS și Kroll Bond Rating Agency.
Concentrarea s-a menținut și în 2025. Potrivit celor mai recente statistici publicate de SEC, cele trei agenții dețineau împreună aproximativ 92,9% din cele 2,19 milioane de ratinguri aflate în vigoare la sfârșitul anului trecut.
Influența acestor companii depășește cu mult piața americană. Ratingurile acordate guvernelor și companiilor sunt utilizate de investitori pentru evaluarea riscului de nerambursare a împrumuturilor. Un calificativ mai slab poate determina creditorii să solicite dobânzi mai mari, în timp ce îmbunătățirea ratingului poate facilita atragerea finanțărilor externe.
Republica Moldova este evaluată de toate cele trei agenții internaționale. Astfel, în aprilie 2026, Moody’s a majorat ratingul suveran al Republicii Moldova de la B3 la B2, cu perspectivă stabilă. Potrivit Ministerului Finanțelor, acesta este cel mai ridicat calificativ acordat țării de agenția respectivă în ultimii 25 de ani. Moody’s și-a justificat decizia prin îmbunătățirea guvernanței, consolidarea instituțiilor și avansarea reformelor economice, inclusiv în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană. Agenția a evidențiat și capacitatea autorităților de a gestiona șocurile energetice și riscurile macrofinanciare.
În octombrie 2025, S&P Global Ratings a acordat Republicii Moldova ratingul suveran BB-/B, cu perspectivă stabilă. Agenția a apreciat că datoria publică netă se află la un nivel moderat, dar a atras atenția asupra veniturilor relativ reduse, vulnerabilităților economice și riscurilor geopolitice generate inclusiv de războiul din Ucraina.
La rândul său, Fitch Ratings a reconfirmat, în august 2026, ratingul B+ al Republicii Moldova, cu perspectivă stabilă. Evaluarea a luat în considerare sprijinul financiar extern și nivelul gestionabil al datoriei publice, dar și deficitul de cont curent și expunerea la riscurile regionale.
