„Prima Casă”, cadoul electoral care s- întors împotriva moldovenilor! Creditele cu probleme au ajuns la 5,5%

27 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Oct. 2026, 19:46 // Actual //  Ursu Victor

Programul „Prima Casă”, promovat de autorități drept o soluție pentru ca moldovenii să-și poată cumpăra o locuință, riscă să se transforme într-o povară financiară pentru familiile care s-au împrumutat peste posibilitățile lor, a declarat directorul executiv al Expert-Grup, Adrian Lupușor, care avertizează că ponderea creditelor neperformante în portofoliile bancare a urcat la 5,5%, iar o parte din deteriorarea acestui indicator este legată de sectorul imobiliar.

Potrivit economistului, deși nivelul actual al creditelor neperformante nu reprezintă un pericol imediat pentru stabilitatea financiară a Republicii Moldova, tendința de creștere din ultimele luni constituie un semnal de alarmă.

„Ponderea creditelor neperformante a urcat la 5,5%, deci nu este o cifră mare care să prezinte careva riscuri de stabilitate financiară. Sectorul bancar este unul stabil, probabil cel mai stabil și cel mai bine capitalizat sector din economia națională”, a declarat Lupușor.

Expertul atrage însă atenția că majorarea consecutivă a ponderii împrumuturilor cu probleme trebuie urmărită cu atenție, mai ales că o parte importantă a acestei evoluții provine din sectorul imobiliar.

În opinia sa, situația scoate la iveală și vulnerabilitățile programului guvernamental „Prima Casă”, care, deși a fost conceput pentru a facilita accesul populației la locuințe, a încurajat unele gospodării să contracteze credite pe care le-ar putea susține cu dificultate.

„Aici vorbim de anumite riscuri sau consecințe ale programului Prima Casă, despre care am vorbit anterior, că a fost un program mai mult social decât economic și cu tentă, pe alocuri, electorală”, a afirmat directorul executiv al Expert-Grup.

Potrivit economistului, o parte dintre beneficiarii programului s-au angajat în împrumuturi fără să dispună de venituri suficient de mari pentru a face față poverii financiare, în special într-un mediu macroeconomic volatil.

Riscurile sunt amplificate de creditele cu dobândă variabilă. În perioadele de inflație ridicată și de înăsprire a politicii monetare, dobânzile pot crește, ceea ce duce la majorarea ratelor lunare și pune presiune suplimentară asupra bugetelor familiale.

Pentru gospodăriile care alocă deja o parte considerabilă din venituri achitării creditelor și cheltuielilor curente, o asemenea evoluție poate transforma împrumutul ipotecar într-o povară greu de suportat.

Cu toate acestea, Lupușor subliniază că sectorul bancar rămâne solid și bine capitalizat, iar nivelul de 5,5% al creditelor neperformante nu indică, deocamdată, un risc sistemic. Semnalul de îngrijorare ține mai degrabă de dinamica indicatorului și de vulnerabilitățile financiare ale debitorilor.

 

27 Oct. 2026, 17:30
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Oct. 2026, 17:30 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Gigantul american Coca-Cola a raportat vânzări de 13,38 miliarde de dolari în trimestrul III din 2026, în creștere cu 7,4% față de aceeași perioadă a anului trecut și a depășit estimările analiștilor. Compania și-a majorat prognoza anuală de profit, însă avertizează că scumpirea materiilor prime, a ambalajelor și a transportului, alături de slăbirea puterii de cumpărare a consumatorilor, ar putea pune presiune asupra afacerii inclusiv în 2027, relatează Reuters.

Veniturile Coca-Cola din trimestrul încheiat la 2 octombrie au depășit estimările analiștilor, care anticipau încasări de 12,92 miliarde de dolari, potrivit datelor LSEG. Profitul ajustat a ajuns la 91 de cenți pe acțiune, peste prognoza de 88 de cenți.

Rezultatele au fost susținute de creșterea cererii pe piețe importante, precum India, China, Mexic și Brazilia, unde compania a continuat să promoveze atât produse accesibile, cât și sortimente premium. La nivel global, volumul băuturilor comercializate a crescut cu aproximativ 5%, în timp ce prețurile au avansat cu circa 1%.

Pe piața nord-americană, volumele vândute au stagnat, însă creșterea cererii pentru băuturile Coca-Cola și produsele mai scumpe, precum laptele fairlife, a compensat parțial impactul costurilor ridicate și al problemelor de producție înregistrate anterior la marca Topo Chico.

În pofida rezultatelor peste așteptări, conducerea companiei avertizează că presiunile asupra costurilor se accentuează. Scumpirea aluminiului, a plasticului PET și a transportului de mărfuri afectează producătorii de bunuri de consum, în contextul creșterii prețurilor la energie și combustibili.

Un factor important îl reprezintă scumpirea motorinei, care a împins în sus costurile de transport și distribuție. Coca-Cola semnalase încă din luna iulie că prețurile aluminiului și ale materialelor PET au crescut peste estimările inițiale.

În același timp, consumatorii devin tot mai atenți la cheltuieli, pe fondul scumpirii alimentelor și combustibililor. Pentru a-și menține vânzările, Coca-Cola a introdus pe piața americană ambalaje mai mici și mai ieftine, încercând să atragă cumpărătorii care caută alternative accesibile. În paralel, compania continuă să dezvolte produse mai scumpe, precum Coca-Cola Cherry Float.

Directorul financiar al companiei, John Murphy, a avertizat că dificultățile consumatorilor nu vor dispărea odată cu încheierea anului.

„Deși afacerea noastră continuă să aibă un impuls puternic, cred că presiunea asupra consumatorilor persistă și va continua pentru restul anului, inclusiv pe măsură ce intrăm în 2027”, a declarat Murphy.

Oficialul a atras atenția și asupra dificultăților din industria restaurantelor, care au avut un impact negativ ușor asupra volumelor comercializate în America de Nord.

În pofida acestor provocări, Coca-Cola a reușit să își consolideze profitabilitatea. Marja operațională a ajuns la 33,4%, susținută de creșterea veniturilor și de măsurile de eficientizare.

Pe fondul rezultatelor solide, compania și-a îmbunătățit prognoza pentru întregul an 2026. Coca-Cola estimează acum o creștere de cel puțin 9% a profitului comparabil pe acțiune, ajustat pentru fluctuațiile valutare, față de avansul de 7–8% anticipat anterior.

Analiștii consideră că performanța companiei evidențiază diferențele tot mai mari dintre marii producători de bunuri de consum. În timp ce Coca-Cola reușește să crească volumele vândute, rivalul PepsiCo se confruntă cu o cerere mai slabă pe piața americană pentru băuturi și gustări.

Acțiunile Coca-Cola au înregistrat o creștere de aproximativ 33% de la începutul anului, deși în primele tranzacții după publicarea rezultatelor au consemnat o ușoară scădere.