Facturi mai mici la gaze? Cum poți schimba furnizorul și care sunt capcanele

13 Nov. 2026, 10:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Nov. 2026, 10:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Consumatorii din Republica Moldova pot renunța oricând la furnizorul actual de gaze naturale și pot negocia un preț mai avantajos cu o altă companie de pe piața liberă. Procedura este gratuită, durează cel mult 20 de zile calendaristice, iar cei care nu sunt mulțumiți de noul contract pot reveni la serviciul public, unde prețul este reglementat de ANRE. Cu toate acestea, doar puțin peste 200 de consumatori casnici au făcut până acum acest pas, a declarat directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Alexei Taran, în cadrul emisiunii „Pe față” de la Moldova 1.

Potrivit oficialului, populația are dreptul, dar nu și obligația, de a trece pe piața liberă a gazelor naturale. Fiecare consumator poate analiza ofertele furnizorilor, negocia prețul și condițiile contractuale și decide dacă o asemenea schimbare îi aduce economii.

„Eligibili înseamnă că au dreptul să-și schimbe furnizorul. Nu au această obligație. Dacă nu doresc, nu-l schimbă, dar au dreptul să-l schimbe. Oricând pot să iasă în piața liberă, pot să contracteze furnizarea de la un furnizor din piața liberă, negociază prețurile, ulterior pot reveni oricând la serviciul public, adică la serviciul garantat de autorități”, a explicat Taran.

Pentru schimbarea furnizorului, consumatorul trebuie mai întâi să identifice o companie autorizată și să convină asupra unui nou contract, inclusiv asupra prețului, duratei de furnizare și condițiilor de plată. Ulterior, este depusă o cerere de schimbare a furnizorului. Procedura poate fi gestionată de consumator sau de noul furnizor, în baza unei procuri. O condiție importantă este achitarea obligațiilor față de compania actuală sau reeșalonarea acestora de comun acord, în condițiile legii.

Schimbarea furnizorului nu presupune modificarea instalațiilor, înlocuirea contorului sau întreruperea alimentării cu gaze naturale. Consumatorul continuă să utilizeze aceeași rețea de distribuție este schimbată doar compania cu care are contract de furnizare.

Ofertele pot fi comparate pe platforma online comparator.anre.md, lansată de ANRE. Unele companii propun prețuri mai mici decât cele reglementate, dar pentru perioade contractuale mai scurte, în timp ce altele oferă prețuri fixe pentru 12 luni, chiar dacă acestea pot fi inițial mai ridicate.

Totuși, trecerea pe piața liberă implică și anumite riscuri financiare. Un contract cu preț variabil poate deveni mai scump în cazul creșterii cotațiilor gazelor pe piețele internaționale. În schimb, un contract cu preț fix poate proteja consumatorul de scumpiri, dar îl poate împiedica să beneficieze imediat de eventualele ieftiniri. De aceea, înainte de semnare trebuie verificate atent durata contractului, formula de calcul al prețului, condițiile de modificare și eventualele obligații în cazul încetării anticipate.

Un alt risc ține de capacitatea furnizorului de a-și respecta obligațiile. Dacă o companie intră în dificultate financiară sau nu mai poate asigura gazele contractate, consumatorii sunt preluați temporar de un furnizor de ultimă opțiune. Acest mecanism funcționează pentru o perioadă de cel mult patru luni, interval în care clienții trebuie să încheie un nou contract sau, în cazul gospodăriilor, pot reveni la serviciul public cu preț reglementat.

În pofida posibilității de a economisi, moldovenii nu se grăbesc să schimbe furnizorul. Alexei Taran a declarat că doar aproximativ 200 și ceva de consumatori casnici activează în prezent pe piața liberă.

„Consumatorii casnici, de regulă, sunt așa-numiții consumatori leneși, le spunem noi, care nu neapărat sunt foarte activi în a-și căuta furnizori, în a negocia prețuri”, a afirmat directorul ANRE.

Întrebat dacă el însuși și-a schimbat furnizorul, Taran a recunoscut că a rămas la serviciul reglementat.

„Sunt consumator leneș”, a glumit oficialul, explicând că participă la aprobarea tarifului reglementat și consideră important să demonstreze că acesta este unul corect, fiind aplicat inclusiv propriei gospodării.

În prezent, Republica Moldova are peste 830.000 de consumatori de gaze naturale. Liberalizarea pieței se desfășoară etapizat: marii consumatori noncasnici sunt obligați să cumpere gaze de pe piața liberă din 1 aprilie 2026, iar de la 1 aprilie 2027 obligația va fi extinsă asupra consumatorilor noncasnici mijlocii. Pentru populație, alegerea unui alt furnizor rămâne voluntară.

13 Nov. 2026, 09:58
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Nov. 2026, 09:58 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, pune presiune pe conducerea Moldovagaz și avertizează că autoritățile ar putea recurge inclusiv la administrare externă temporară dacă grupul nu va realiza reorganizarea întreprinderilor de distribuție a gazelor naturale. Miza este eliminarea cheltuielilor administrative care se dublează și o posibilă reducere a tarifului de distribuție cu până la 1,2 lei, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, unde oficialul a explicat că grupul Moldovagaz include în prezent 12 întreprinderi de distribuție, iar structura actuală generează costuri suplimentare care ajung să fie suportate de consumatori prin tarife.

Potrivit ministrului, în cadrul legal a fost introdusă o prevedere suplimentară pentru a evita dublarea cheltuielilor la nivelul întreprinderilor de distribuție. Autoritățile urmăresc astfel eficientizarea activității și reducerea costurilor incluse în tariful achitat de consumatorii finali.

Junghietu a precizat că subiectul reorganizării a fost deja discutat cu reprezentanții Moldovagaz, iar conducerii companiei i-a fost trasată sarcina de a pregăti modificările necesare. Deși a fost prezentat un plan preliminar, Ministerul Energiei așteaptă un document concret, cu acțiuni clare pentru implementarea reorganizării.

„Moldovagaz trebuie să respecte cadrul legal și să reorganizeze întreprinderile. S-a prezentat un plan preliminar. Urmează să ni se prezinte în viitorul apropiat, cel puțin din promisiunile pe care Vadim Ceban le-a făcut recent în public”, a declarat ministrul Energiei.

Oficialul a lăsat să se înțeleagă că autoritățile iau în calcul inclusiv mecanismul administrării externe temporare pentru a se asigura că procesul de reorganizare nu va fi blocat sau tergiversat.

Reducerea cheltuielilor de distribuție ar putea avea un impact direct asupra facturilor achitate de populație, întrucât prețul final al gazelor naturale include atât costul de achiziție a combustibilului, cât și tariful pentru transport și distribuție.