(FOTO) Bilanțul vizitei Maei Sandu la Batumi. Cu cine a discutat Președinta și ce subiecte a abordat

20 Iul. 2021, 18:03
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
20 Iul. 2021, 18:03 // Actual //  MD Bani

Republica Moldova are nevoie de o transformare internă profundă, iar Uniunea Europeană rămâne un partener important în acest proces. Declarația a fost făcută de președintele Maia Sandu în cadrul unei întrevederi cu Charles Michel, președintele Consiliului European, la Batumi, Georgia unde președinta țării s-a aflat într-o vizită de lucru în perioada 19-20 iulie, scrie Realitatea.md.

Maia Sandu i-a mulțumit oficialului european pentru planul de redresare economică de 600 de milioane de euro pentru Republica Moldova, anunțat de Comisia Europeană la începutul verii și pentru deschiderea de a sprijini autoritățile Republicii Moldova în implementarea agendei de reforme.

De asemenea, șefa statului a avut o întrevedere și cu omologul său ucrainean, Vladimir Zelenski, cu care a abordat mai multe subiecte de pe agenda bilaterală și au convenit că, odată cu instalarea noului executiv de la Chișinău, guvernele Republicii Moldova și cel al Ucrainei se vor convoca pentru a lucra punctual pe subiecte care vizează interesele ambelor țări.

În cadrul unei alte întrevederi, cu Salome Zourabichvili, președinta Georgiei, Maia Sandu a trecut în revistă agenda bilaterală dintre cele două țări. Cele două șefe de stat au decis să extindă contactele la nivel înalt și să găsească soluții inovatoare pentru intensificarea relațiilor economice și comerciale dintre Republica Moldova și Georgia.

„Am trecut în revistă agenda bilaterală dintre țările noastre, am convenit să extindem contactele la nivel înalt și să găsim soluții inovatoare pentru intensificarea relațiilor economice și comerciale dintre Republica Moldova și Georgia. I-am mulțumit doamnei Președinte pentru invitația la conferință și pentru eforturile sale de a pune în valoare oportunitățile oferite de Parteneriatul Estic”, a menționat, pe finalul aflării sale în Georgia  Maia Sandu.

Amintim că, în perioada 19-20 iulie, Maia Sandu a participat la cea de-a 17 ediție a conferinței internaționale cu genericul „Trei state – o singură alegere: Georgia, Moldova și Ucraina în mișcare”, care s-a desfășurat la Batumi, Georgia.

13 Oct. 2026, 17:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Oct. 2026, 17:18 // Actual //  Grîu Tatiana

Transportul petrolului prin Marea Neagră se scumpește puternic, după ce costul asigurării unei nave a crescut de la aproximativ 200 000 de dolari la 2,5 milioane de dolari în doar câteva luni. Cheltuielile suplimentare pentru aducerea țițeiului pun presiune pe prețurile carburanților din Bulgaria, a declarat Evgheni Simeonov, administratorul comercial special al companiilor Lukoil din această țară, pentru televiziunea națională bulgară.

Potrivit cifrelor prezentate de Simeonov, asigurarea este acum de 12,5 ori mai scumpă, ceea ce echivalează cu o creștere de 1.150%. Pentru fiecare navă, diferența ajunge la aproximativ 2,3 milioane de dolari. El a explicat că majorarea reflectă riscurile tot mai mari pentru transportul maritim, pe fondul atacurilor asupra navelor comerciale și infrastructurii portuare.

Legătura cu prețurile la pompă ține de costul aprovizionării: rafinăriile primesc un petrol mai scump de transportat, iar cheltuielile suplimentare pot fi transferate în prețul produselor petroliere și, ulterior, în cel achitat la benzinării.

Costurile sunt amplificate și de primele pentru acoperirea riscurilor de război. Potrivit Reuters, acestea pot adăuga sute de mii de dolari la cheltuielile unei călătorii de șapte zile prin Marea Neagră. Piața asigurărilor maritime din Londra a extins în septembrie cerințele de notificare pentru zonele cu risc ridicat, incluzând întregul bazin.

În pofida scumpirii transportului, rafinăria Lukoil din Burgas continuă să primească țiței. Simeonov a precizat că nu au fost anulate livrări și că aprovizionarea unității este asigurată până la începutul lunii decembrie.