Vrei să vizitezi Cetatea Soroca? Începând de ieri, este ÎNCHISĂ pentru vizitatori. Motivul invocat de responsabili

02 Sept. 2021, 17:11
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Sept. 2021, 17:11 // Actual //  MD Bani

Cei care au planificat o vizită la Cetatea Soroca, vor fi nevoiți să o anuleze. De ieri, 1 septembrie, Cetatea este închisă pentru vizitatori întrucât au început cercetările arheologice. În context, va continua a doua etapă de restaurare a fortăreței medievale, scrie Realitatea.md.

Potrivit responsabililor, activitățile au loc în cadrul proiectului „Ștefan cel Mare, istorie comună-patrimoniu comun, Soroca-Vaslui”, finanțat de Uniunea Europeană.

Pentru restaurarea fortăreței de la Soroca, UE va aloca circa 1,2 milioane de euro din cele peste 1,6 milioane de euro – valoarea totală a proiectului transfrontalier.

Autorii proiectului de restaurare a Cetății Soroca sunt arhitecții Trifan Semion și Vasile Eremciuc. Cele mai importante lucrări se vor axa pe restaurarea și consolidarea pereților fortăreței și a celor 12 cazemate. Multe din elementele viitoarelor lucrări de restaurare, cum ar fi zidăria și lemnul utilizat, au fost inspirate din Cetățile lui Ștefan cel Mare de la Suceava și Putina. Conceptul de restaurare a Cetății Soroca a fost elaborat în baza documentelor de arhivă.

08 Sept. 2026, 16:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Sept. 2026, 16:26 // Actual //  Ursu Victor

Rezultatele PISA 2025 arată decalaje în sistemul educațional din Republica Moldova. Astfel, mai mult de jumătate dintre elevi nu ating nivelul minim de competențe la matematică și citire, iar la științe situația este doar puțin mai bună. Cele mai mari diferențe apar între elevii din orașe și cei din sate, precum și între instituțiile mari și școlile cu puțini elevi.

Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, la științe, elevii din mediul urban au acumulat în medie 447 de puncte, în timp ce elevii din mediul rural au obținut 391 de puncte.

Decalajele sunt și la celelalte discipline evaluate. Diferența dintre elevii din mediul urban și rural este de 51 de puncte la matematică și de 55 de puncte la citire.

Directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a explicat că punctajele PISA sunt calculate pe o scară internațională și nu pot fi comparate direct cu sistemul de note de la 1 la 10. Aproximativ 20 de puncte PISA corespund unui an de studii.

Astfel, diferența dintre performanțele elevilor din orașe și cele ale elevilor din sate echivalează, estimativ, cu un decalaj de aproximativ 2,5–2,8 ani de școlarizare.

Diferențe și mai mari sunt înregistrate în funcție de dimensiunea instituției de învățământ. La toate cele trei domenii evaluate, elevii din școlile mari au obținut, în medie, cu 60–65 de puncte mai mult decât cei din instituțiile mici.

La științe, 58,6% dintre elevii din școlile mici nu ating nivelul de bază, comparativ cu doar 28% dintre elevii din instituțiile mari.

La matematică, proporția celor care nu ating nivelul minim este de 68% în școlile mici, față de 37,4% în cele mari. La citire, diferența este de 65% față de 32,3%.

Rezultatele PISA arată și o influență a situației socio-economice asupra performanțelor școlare. La științe, diferența dintre elevii din familii avantajate și cei din medii socio-economice vulnerabile ajunge la 85 de puncte, echivalentul a peste patru ani de studii.

La matematică, decalajul este de 78 de puncte, iar la citire de 75 de puncte.