VIDEO Acuzații grave în adresa fostului șef al ASP! Gavrilița: Am transmis dosarul Procuraturii Generale

03 Sept. 2021, 13:28
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Sept. 2021, 13:28 // Actual //  MD Bani

Noi detalii despre licitația de aproximativ 500 de milioane de lei pentru achiziționarea blanchetelor pentru actele de identitate, permise de conducere și certificate de înmatriculare, anulată, ieri, de Agenția Servicii Publice.

Premierul țării, Natalia Gavrilița a declarat că achiziția este dubioasă și a fost organizată cu mai multe abateri.

„Am decis să transmitem raportul efectuat de către corpul de control al prim-ministrului către Procuratura Generală. În raport se conțin mai multe dovezi că această schemă este una de corupție pentru inițierea unei anchete, aici se conțin nume și dovezi”, a explicat premierul.

Noul șef al ASP, Mircea Eșanu a declarat că urmează să modifice tarifele la mai multe servicii pe care le prestează instituția, pentru a le reduce, iar unele, să le excludă.

Anterior, fostul director al ASP, Vladislav Zara, a susținut o conferință de presă pentru a anunța că majorările înregistrate la serviciile prestate de către Agenție au fost operate conform legii, la fel ca și licitația de aproximativ 500 milioane de lei pentru achiziționarea blanchetelor pentru actele de identitate.

După anunțul principal, Zara a făcut mai multe declarații cu privire la organizarea licitației. El a declarat că în luna iunie curent a fost invitat, de două ori, de către secretara Consiliului Suprem de Securitate (CSS), consiliera președintei în domeniul apărării și securității, Ana Revenco, la Președinție, unde potrivit lui, atât Revenco cât și consilierul pe probleme economice, Veaceslav Negruță, i-ar fi sugerat acestuia că agenția trebuie să anuleze licitația de aproximativ 500 milioane de lei pentru achiziționarea blanchetelor pentru actele de identitate.

09 Sept. 2026, 17:35
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
09 Sept. 2026, 17:35 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Parlamentul pregătește o serie de schimbări în componența comisiilor permanente, iar una dintre cele mai importante mutări îl vizează pe deputatul PAS Marcel Spatari, care urmează să preia conducerea Comisiei economie, buget și finanțe.

Potrivit unui proiect de hotărâre aprobat de Biroul permanent al Parlamentului la 9 septembrie, Marcel Spatari urmează să fie desemnat președinte al Comisiei economie, buget și finanțe.

În paralel, locul lui Spatari la conducerea unei alte comisii va fi preluat de Adrian Băluțel. Documentul mai prevede că Ion Groza îl va înlocui pe Băluțel într-o funcție de vicepreședinte, iar Roman Roșca îl va înlocui pe Groza în funcția de secretar.

Alte modificări îl vizează pe Alexandr Trubca, care urmează să fie înlocuit de Iurie Levinschi în funcția de vicepreședinte al unei comisii. Valeriu Robu va deveni secretar, iar Victor Mătrăgună va intra în componență ca membru.

Totodată, Dorian Istratii este exclus dintr-o poziție de membru supleant, în locul său fiind introdus Marcel Spatari. Într-o altă poziție de membru supleant, Victoria Belous urmează să fie înlocuită de Dorian Istratii.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat de Biroul permanent al Parlamentului și urmează să fie supus votului în plen. Documentul prevede că modificările vor intra în vigoare la data adoptării.