Ministru lituanian: nu cumpărați noi telefoane chinezești, scăpați de cele deja cumpărate cât mai repede posibil

22 Sept. 2021, 10:49
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
22 Sept. 2021, 10:49 // Actual //  MD Bani

Ministrul Apărării din Lituania le-a transmis cetățenilor să nu mai cumpere telefoane din China sau să le arunce pe cele cumpărate deja. Recomandarea vine după ce departamentul de securitate cibernetică al țării a descoperit mai multe device-uri care au abilitatea de a cenzura automat anumiți termeni, transmite The Guardian.

Potrivit informațiilor, telefoanele emblematice vândute în Europa de gigantul chinez Xiaomi Corp au capacitatea integrată de a detecta și cenzura termeni precum „Tibet liber”, „Trăiască independența Taiwanului” sau „mișcarea pentru democrație”, a declarat marți organismul de stat lituanian pentru securitate cibernetică.

Capacitatea din software-ul telefonului Xiaomi Mi 10T 5G a fost dezactivată pentru regiunea Uniunii Europene, dar poate fi activată de la distanță în orice moment, a precizat centrul național de securitate cibernetică al ministerului în raport.

„Recomandarea noastră este să nu cumpărați noi telefoane chinezești și să scăpați de cele deja cumpărate cât mai repede posibil în mod rezonabil”, a declarat ministrul adjunct al apărării, Margiris Abukevicius, în prezentarea raportului.

SUA, de partea Lituaniei în tensiunile cu China

Relațiile dintre Lituania și China s-au deteriorat recent. Luna trecută, China a cerut Lituaniei să își retragă ambasadorul de la Beijing și a declarat că își va rechema trimisul la Vilnius, după ce Taiwanul a anunțat că misiunea sa din Lituania se va numi Biroul de reprezentare a Taiwanului.

Misiunile taiwaneze din Europa și SUA folosesc numele orașului Taipei, evitând o referire la insula în sine, pe care China o revendică ca teritoriu propriu.

Consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui american Joe Biden, Jake Sullivan, a discutat săptămâna trecută cu prim-ministrul Lituaniei, Ingrida Šimonytė, și a subliniat sprijinul acordat țării sale în fața presiunilor din partea Chinei.

Raportul centrului cibernetic național a precizat, de asemenea, că telefonul Xiaomi trimitea date criptate privind utilizarea telefonului către un server din Singapore. De asemenea, a fost găsit un defect de securitate în telefonul P40 5G al companiei chineze Huawei, dar nu a fost găsit niciunul în telefonul unui alt producător chinez, OnePlus, a precizat acesta.

16 Oct. 2026, 14:04
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
16 Oct. 2026, 14:04 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Atacurile cibernetice cu ajutorul inteligenței artificiale vor fi simulate în cadrul unor exerciții ale statelor G7, pentru a verifica cât de pregătite sunt autoritățile să protejeze sistemul financiar. Decizia a fost anunțată de ministrul japonez al Finanțelor, Satsuki Katayama, după reuniunea miniștrilor de Finanțe și a guvernatorilor băncilor centrale, desfășurată la Bangkok, în marja reuniunilor anuale ale FMI, transmite Reuters. 

Exercițiile vor pune autoritățile în fața unor scenarii de criză, pentru a testa procedurile de reacție. În funcție de situațiile alese, ar putea participa și instituții financiare private. Rezultatele vor fi folosite pentru identificarea punctelor slabe și actualizarea planurilor de intervenție.

Propunerea fusese discutată de adjuncții miniștrilor de Finanțe și a primit aprobarea la nivel ministerial, a precizat Katayama. Inițiativa vine după avertismentul FMI că un atac asistat de AI asupra unui serviciu financiar esențial ar putea afecta încrederea în sistem.

Riscurile depășesc pierderile unei singure bănci. Într-o analiză publicată săptămâna aceasta, FMI arată că incidentele cibernetice pot perturba plățile, tranzacțiile și accesul la depozite. O problemă gravă la o instituție financiară, la un sistem de plăți sau la un furnizor de servicii cloud se poate răspândi către alte componente ale sistemului, din cauza conexiunilor dintre acestea.

Totodată, timpul disponibil pentru remedierea vulnerabilităților se reduce. Potrivit FMI, în peste 70% dintre cazurile raportate în acest an, furnizorii de software nu au avut practic timp să corecteze problemele înainte ca acestea să fie exploatate de atacatori. Ponderea este de peste două ori mai mare decât în 2021.

Fondul subliniază că modelele avansate de inteligență artificială pot accelera atât atacurile, cât și apărarea, motiv pentru care recomandă testarea capacității de răspuns și îmbunătățirea raportării incidentelor.