Elon Musk şi Jeff Bezos, printre cei mai puţin generoşi miliardari din lista Forbes

13 Oct. 2021, 02:54
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Oct. 2021, 02:54 // Actual //  bani.md

Elon Musk şi Jeff Bezos se află printre cei 156 de miliardari din topul 400 Forbes care au oferit mai puţin de 1% din averea lor pentru opere de caritate, informează Business Insider, citat de adevărul.ro.

Deşi şi-au crescut averile la niveluri-record anul trecut, cei doi miliardari care îşi dispută titulatura de cel mai bogat om al planetei, nu au devenit mai generoşi şi sunt puşi în rândul miliardarilor strânşi la pungă.

Potrivit scorului filantropic al Forbes, calculat pentru primii 400 de miliardari ai lumii, cei mai bogaţi nu sunt darnici pe măsura bogăţiei lor.   Calculul se face pornind la donaţiile de-a lungul vieţii în raport cu averea curentă – rezultatele sunt împărţite în cinci niveluri: de la mai puţin de 1% la 20% sau mai mult.

Măsurătoarea Forbes nu ia în calcul fundaţiile private şi fondurile administrate de donator pentru că aceşti bani sunt sub controlul donatorului şi vin cu beneficii generoase inclusiv evitarea taxelor.   Din cei 400 de miliardari din topul acestui an, doar 19 au donat 10% sau mai mult din averea lor, în timp ce nu mai puţin de 156 au donat o valoare de sub 1%.

Deşi fosta soţie a lui Bezos, MacKenzie Scott e mai bogată decât anul trecut, a donat 13% din averea sa.   Bezos a făcut valuri în această vară cu cele 400 de milioane de dolari donaţii către Smithsonian (cel mai mare institut de cercetare şi educaţie ştiinţifică din lume), printre alţii, şi cu cele 865 de milioane pentru lupta de combatere a schimbărilor climatice.

Totuşi, acestea reprezintă o parte infimă din averea sa – doar anul acesta Bezos a câştigat 22 de miliarde de dolari ridicând câştigurile sale nete la 201 miliarde de dolari.   Warren Buffet este în continuare cel mai generos dintre primii 400 miliardari ai lumii, după ce a oferit donaţii totale de 4,1 de miliarde de dolari. El plănuieşte să ofere toate acţiunile pe care le deţine la conglomeratul Berkshire Hathaway cu sediul la Omaha, Nebraska, ce activează în asigurări, construcţii, mobilă şi transporturi.   Cel mai prolific filantrop este însă este George Soros ale cărui donaţii în valoare de 16,8 de miliarde de dolari au depăşit cele 8,6 de miliarde de dolari venituri nete.

27 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Oct. 2026, 19:46 // Actual //  Ursu Victor

Programul „Prima Casă”, promovat de autorități drept o soluție pentru ca moldovenii să-și poată cumpăra o locuință, riscă să se transforme într-o povară financiară pentru familiile care s-au împrumutat peste posibilitățile lor, a declarat directorul executiv al Expert-Grup, Adrian Lupușor, care avertizează că ponderea creditelor neperformante în portofoliile bancare a urcat la 5,5%, iar o parte din deteriorarea acestui indicator este legată de sectorul imobiliar.

Potrivit economistului, deși nivelul actual al creditelor neperformante nu reprezintă un pericol imediat pentru stabilitatea financiară a Republicii Moldova, tendința de creștere din ultimele luni constituie un semnal de alarmă.

„Ponderea creditelor neperformante a urcat la 5,5%, deci nu este o cifră mare care să prezinte careva riscuri de stabilitate financiară. Sectorul bancar este unul stabil, probabil cel mai stabil și cel mai bine capitalizat sector din economia națională”, a declarat Lupușor.

Expertul atrage însă atenția că majorarea consecutivă a ponderii împrumuturilor cu probleme trebuie urmărită cu atenție, mai ales că o parte importantă a acestei evoluții provine din sectorul imobiliar.

În opinia sa, situația scoate la iveală și vulnerabilitățile programului guvernamental „Prima Casă”, care, deși a fost conceput pentru a facilita accesul populației la locuințe, a încurajat unele gospodării să contracteze credite pe care le-ar putea susține cu dificultate.

„Aici vorbim de anumite riscuri sau consecințe ale programului Prima Casă, despre care am vorbit anterior, că a fost un program mai mult social decât economic și cu tentă, pe alocuri, electorală”, a afirmat directorul executiv al Expert-Grup.

Potrivit economistului, o parte dintre beneficiarii programului s-au angajat în împrumuturi fără să dispună de venituri suficient de mari pentru a face față poverii financiare, în special într-un mediu macroeconomic volatil.

Riscurile sunt amplificate de creditele cu dobândă variabilă. În perioadele de inflație ridicată și de înăsprire a politicii monetare, dobânzile pot crește, ceea ce duce la majorarea ratelor lunare și pune presiune suplimentară asupra bugetelor familiale.

Pentru gospodăriile care alocă deja o parte considerabilă din venituri achitării creditelor și cheltuielilor curente, o asemenea evoluție poate transforma împrumutul ipotecar într-o povară greu de suportat.

Cu toate acestea, Lupușor subliniază că sectorul bancar rămâne solid și bine capitalizat, iar nivelul de 5,5% al creditelor neperformante nu indică, deocamdată, un risc sistemic. Semnalul de îngrijorare ține mai degrabă de dinamica indicatorului și de vulnerabilitățile financiare ale debitorilor.