Record. Cea mai scumpă iarnă din istoria Republicii Moldova

10 Nov. 2021, 08:52
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Nov. 2021, 08:52 // Actual //  bani.md

Aprobarea majorării de către ANRE a tarifelor la gazele naturale va rămâne cea mai mare majorare din istoria Moldovei. Creșterea cu 140% de la 4,3 lei/m3 la 10,26 lei/m3 este de două ori mai mare decât recordul precedent stabilit în 1998.

În 1998 tariful a crescut cu 72%, de la 0,37 la 0,64 lei pentru un metru cub de gaz. Atunci creșterea tarifelor a fost determinată exclusiv de deprecierea leului, care în 3 luni sa devalorizat de 1,7 ori față de dolar. Astfel prețul recalculat în dolari pentru gazele naturale a rămas neschimbat”, constată expertul economic IDIS Viitorul, Veceslav Ioniță.

Pe locul 3 în TOP-ul nostru este deprecierea din 2006, când tarifele au crescut de la 1,87 lei/m3 la 2,81 lei/m3. Însă trebuie să menționăm că creșterea de atunci a urmat după o altă creștere cu doar jumătatea de an înainte, când tariful a crescut de la 1,36 lei/m3 la 1,87 lei/m3. Deci în jumătate de an, în 2006, populația Moldovei în două etape a cunoscut o majorare de prețuri de 2 ori, cea ce oricum este mai puțin decât majorarea de acum de 2,4 ori.

Atât majorarea din 2006, cât și majorarea din prezent este determinată de schimbarea formulei de calcul la determinarea prețului de import a gazelor naturale. Atât atunci cât și acum, acest subiect de importanță și interes major pentru societate a fost secretizat. Noi, societatea, am aflat detalii despre înțelegerea secretă din 2006 doar peste 10 ani, când a avut loc o scurge de documente în spațiul public”, a mai spus Ioniță.

Din cele 5 cele mai importante diminuări de tarife, 3 au avut loc în ultimii 4 ani, datorită conjuncturii internaționale favorabile.

22 Oct. 2026, 13:42
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
22 Oct. 2026, 13:42 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Fondul Monetar Internațional (FMI) ar fi venit la Chișinău pentru a cere Guvernului reducerea drastică a deficitului bugetar, iar bugetul pentru 2027 ar urma să fie unul de austeritate, a declarat deputatul și fostului premier Ion Chicu, care susține că autoritățile sunt presate să reducă cheltuielile publice pentru a evita o eventuală criză financiară. Parlamentarul critică și intenția Guvernului de a negocia un program cu FMI fără finanțare, în condițiile în care statul se împrumută de la băncile locale la dobânzi mult mai mari.

„FMI a venit să ceară Guvernului reducerea drastică a deficitului bugetar. Prim-ministrul Tofan a și anunțat că bugetul pentru anul viitor va fi unul auster. Asta se face sub presiunea FMI”, a declarat Ion Chicu.

Potrivit parlamentarului, instituția financiară internațională ar fi îngrijorată de ritmul în care Republica Moldova acumulează datorii și de nivelul cheltuielilor bugetare. Chicu consideră că menținerea actualei politici de împrumuturi și cheltuieli ar putea pune în pericol stabilitatea finanțelor publice.

Fostul premier susține că experții FMI înțeleg riscurile la care este expusă economia Republicii Moldova dacă autoritățile continuă să se împrumute pentru a finanța cheltuielile curente, fără ajustări ale politicii bugetare.

În același timp, Chicu se arată nedumerit de poziția Guvernului privind posibilitatea încheierii unui nou program cu FMI, dar fără accesarea unor resurse financiare.

„Poziția asta a Guvernului, că vrem program fără bani de la FMI, este stranie. Pentru că banii de la FMI se pot lua sub 3%, dar ei împrumută pe local, de la bănci, deja sub 11–12%. Eu, ca economist, nu pot înțelege așa poziție”, a afirmat deputatul.

În opinia sa, autoritățile ar trebui să explice de ce preferă finanțarea de pe piața internă, la dobânzi pe care le estimează la 11–12%, în locul unor eventuale împrumuturi mai ieftine de la Fondul Monetar Internațional.

Declarațiile lui Chicu vin în contextul vizitei misiunii FMI în Republica Moldova, desfășurată în perioada 21–28 octombrie, sub conducerea Alinei Iancu.

În cadrul întrevederii cu experții Fondului, premierul Vasile Tofan a declarat că Guvernul mizează pe o creștere economică bazată pe investiții, majorarea productivității și eficientizarea întreprinderilor de stat, inclusiv prin privatizare acolo unde este oportun, și nu pe cheltuieli bugetare nesustenabile.

„Disciplina fiscală și dezvoltarea economică trebuie să meargă mână în mână”, a subliniat șeful Executivului.

În contextul vizitei, premierul a declarat anterior că Republica Moldova nu are în prezent un program activ cu FMI și că autoritățile examinează posibilitatea unui nou acord, care, cel puțin în prima etapă, nu ar include finanțare.

Tofan a explicat că un asemenea program ar putea contribui la disciplinarea politicilor economice și la consolidarea încrederii partenerilor externi, chiar și fără acordarea unor împrumuturi.

Misiunea FMI, condusă de Alina Iancu, se află la Chișinău în perioada 21–28 octombrie. Potrivit reprezentanței Fondului, obiectivul oficial al vizitei este evaluarea evoluțiilor economice recente și discutarea priorităților de politică economică ale autorităților.