Moldindconbank, una dintre cele mai eficiente bănci din Moldova

24 Nov. 2021, 15:00
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
24 Nov. 2021, 15:00 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Moldindconbank este una dintre cele mai eficiente instituții bancare din țara noastră, situație confirmată de cei mai recenți indicatori economici. Potrivit unui raport al Doverie – United Holding AD din Bulgaria, Moldindconbank deține prima poziție la următorii indicatori – carduri bancare, transfer de bani, rețea de sucursale.

Investitorul bulgar notează că, la sfârșitul trimestrului trei din 2021, subsidiara sa, Moldindconbank, și-a sporit profitul net cu  64,02%, comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut. Este vorba despre o sumă de peste  460 de milioane de lei. În același timp, venitul  din exploatare net a ajuns la mai mult de 1,018 milioane de lei sau cu 27,38% mai mult decât în trimestrul trei din 2020. Banca operată de investitori din Bulgaria a înregistrat și cei mai buni indicatori ai rentabilității activelor (ROA) și ai capitalului (ROE) – 1,97% și, respectiv, 11,86%.

Doverie – United Holding AD mai notează că, în aceeași perioadă, mărimea activelor băncii a crescut la  23 331 736 562 lei, iar suma depozitelor atrase a fost de  18 096 989 151 lei. ”Banca rămâne în continuare unul dintre liderii sistemului bancar din Moldova, cu o cotă de piață de peste 20%”, se mai arată în raportul investitorului bulgar.

Aceleași date confirmă că s-a îmbunătățit și calitatea portofoliului de credite. În septembrie 2021, ponderea împrumuturilor neperformante s-a redus până la o rată de 5,83%.

Președintele Comitetului de conducere al Moldindconbank, Nikolay Borissov, a menționat că rezultatele obținute sunt efectul noii strategii a băncii, orientate spre client, creșterea permanentă a calității și diversificării serviciilor oferite. ”Scopul nostru este să devenim alegerea clienților – atât corporativi, cât și a persoanelor fizice, care apreciază produse inovative, comode, care îi ajută să economisească timp și bani, le oferă confort și siguranță la efectuarea tranzacțiilor”, a explicat Nikolay Borissov.

Transformările calitative din sistemul bancar al Republicii Moldova, inclusiv de la Moldindconbank, au fost evidențiate și de către guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, într-un interviu pentru Agerpres. ”Astăzi, noi avem circa 90 de procente din active bancare deţinute de investitori europeni, investitori buni. Alt aspect care s-a făcut: s-a îmbunătăţit guvernanţa în bănci, cadrul de reglementare în băncile comerciale şi astăzi noi avem în bănci o calitate mult mai înaltă a managementului”, a exemplificat șeful BNM.

P.

26 Mart. 2026, 17:31
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Mart. 2026, 17:31 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un proiect de lege care vizează reglementarea pieței imobiliare din Republica Moldova propune reguli mai stricte pentru activitatea agenților imobiliari, inclusiv certificarea profesională obligatorie și crearea unui registru public al acestora.

Potrivit deputatei Marina Morozova, inițiativa legislativă urmărește creșterea transparenței și protejarea consumatorilor în relația cu agenții imobiliari.

Documentul prevede instituirea unui registru public accesibil cetățenilor, unde vor fi incluși toți agenții autorizați. Astfel, persoanele interesate vor putea verifica statutul acestora înainte de a încheia tranzacții.

„Fiecare cetățean va putea verifica cine este autorizat și cine nu”, a declarat Marina Morozova.

Totodată, proiectul introduce obligații stricte privind transparența financiară. Toate plățile efectuate în cadrul tranzacțiilor imobiliare vor trebui confirmate prin bon fiscal, iar perceperea unor taxe care nu sunt prevăzute în contract va fi interzisă.

În cazul încălcării noilor reguli, legea prevede sancțiuni severe, care pot varia de la amenzi până la retragerea dreptului de activitate pentru agenții imobiliari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!