Refinanțează-ți afacerea la maib simplu și ușor, cu dobândă avantajoasă și fără comision de acordare

17 Ian. 2022, 11:40
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
17 Ian. 2022, 11:40 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Ai luat în grabă un credit scump pentru afacerea ta? Vrei să achiți o dobândă mai mică și să beneficiezi de o sumă suplimentară pentru noi investiții și proiecte? Maib îți propune refinanțarea creditelor contractate la alte instituții financiare și, totodată, îți acordă o sumă suplimentară pentru proiecte noi. Refinanțarea va reduce сheltuielile pentru dobânzi și îți vor rămâne bani pentru alte idei de business.

E simplu

Dacă ai un contract de credit la orice instituție financiară de cel puțin 6 luni și deja 3 rate sunt achitate, maib te așteaptă doar cu contractul de credit propus spre refinanțare. Atât.

Maib refinanțează creditele:

  • întreprinderilor micro, mici și mijlocii și întreprinzătotilor individuali din orice sector al economiei;
  • persoanelor fizice – fondatori de întreprindere cu cota în capitalul social de 30% şi mai mare.

Se oferă refinanțare până la 3 milioane de lei, pe o perioada de 60 de luni, dintre care 1,5 milioane de lei fără gaj, cu comision de examinare și acordare – 0 lei. De asemenea, e important să știi că, pe lângă suma refinanțată, poți solicita resurse suplimentare pentru realizarea planurilor noi.

Fiind bancă orientată către client, maib oferă abordare individuală și este deschisă pentru negocieri în conformitate cu solicitarea ta.

E ușor 

Te întrebi care e diferența și ce ai de câștigat din refinanțare? Fă un calcul simplu și vei înțelege cât întorci lunar, cât vei achita total la final de creditare, dacă plătești comisioane ascunse şi, de fapt, cât te costă creditul curent. În acest fel, îți va fi ușor să compari condițiile actuale de creditare cu cele oferite de maib.

Dacă ai recalculat și economiile se văd cu ochiul liber, nu rămâne decât să te bucuri de toate avantajele refinanțării creditelor pentru afaceri la maib:

  • rata dobânzii avantajoasă;
  • comision de eliberare și comision de administrare 0%;
  • se acordă o sumă suplimentară, la necesitate;
  • DAE transparentă;
  • deservire în cea mai mare bancă, orientată spre client.

Mai rapid decât te aștepți

Creditul refinanțare plus se aprobă rapid și ușor. Pentru mai multe detalii solicită oferta aici și vei fi contactat de către un specialist maib pentru o consultație individuală.

Fă diferența, alege ce este mai bun pentru tine și afacerea ta.

Cu maib e simplu și ușor!

P.

05 Sept. 2026, 10:22
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
05 Sept. 2026, 10:22 // Slider //  bani.md

Astăzi, 5 septembrie, a fost lansată Consultarea Publică CP-03, cea de-a treia rundă din ciclul de consultări publice organizate în cadrul procesului de reactualizare a Planului Urbanistic General al municipiului Chișinău – PUG Chișinău 2040.

Consultarea CP-03 se desfășoară în perioada 4 septembrie – 7 octombrie 2026 și aduce în atenția publicului trei Studii de Fundamentare importante pentru dezvoltarea viitoare a municipiului: „Dezvoltare Economică”, „Infrastructura Edilitară / Utilități Publice” și „Servicii Publice”.

Cele trei studii privesc orașul din perspective strâns legate între ele: unde și cum se dezvoltă economia, dacă infrastructura poate susține dezvoltarea orașului și dacă serviciile publice sunt amplasate și dimensionate corespunzător nevoilor locuitorilor.

Studiul „Dezvoltare Economică” analizează structura economiei municipiului, zonele cu funcții economice, locurile de muncă și potențialul noilor sectoare de dezvoltare. Concluziile sale vor contribui la stabilirea și protejarea zonelor economice și la o mai bună corelare a investițiilor cu infrastructura și mobilitatea.

Studiul „Infrastructura Edilitară / Utilități Publice” analizează starea și capacitatea rețelelor de alimentare cu apă, canalizare, energie termică, energie electrică, gaze naturale și telecomunicații. Una dintre întrebările esențiale este dacă infrastructura existentă poate susține noile dezvoltări și unde sunt necesare modernizări sau extinderi.

Studiul „Servicii Publice” analizează accesul populației la educație, sănătate, servicii sociale, culturale, transport și alte servicii de interes public, inclusiv modul în care acestea sunt distribuite între centru, cartierele periferice și localitățile componente.

PUG-ul este documentul care va orienta dezvoltarea urbanistică a municipiului până în anul 2040. Studiile de Fundamentare reprezintă baza tehnică necesară pentru ca viitoarele soluții urbanistice să pornească de la situația reală a orașului.

Prin urmare, înainte de a stabili unde și în ce condiții se poate construi, unde trebuie păstrate terenuri pentru activități economice și dotări publice, ce infrastructură trebuie dezvoltată și cum pot fi distribuite mai echilibrat serviciile, este necesar ca problemele, necesitățile și prioritățile municipiului să fie corect identificate.

Tocmai de aceea, consultarea publică urmărește nu doar prezentarea studiilor, ci și colectarea observațiilor, propunerilor și informațiilor din partea cetățenilor, specialiștilor, instituțiilor publice, mediului academic, mediului de afaceri și societății civile.

Consultarea este deschisă în perioada 04 septembrie – 07 octombrie 2026.

Ședința publică va avea loc la 23 septembrie 2026, ora 13:00, în incinta Preturii sectorului Buiucani, strada Mihai Viteazu nr. 2, municipiul Chișinău, în format hibrid – cu participare fizică și online. Observațiile și propunerile pot fi transmise pe întreaga perioadă a consultării, până la 07 octombrie 2026.

„Chișinăul anului 2040 se planifică astăzi. Invităm locuitorii municipiului și toate părțile interesate să consulte materialele CP-03 și să contribuie cu observații, propuneri și recomandări la reactualizarea Planului Urbanistic General”, transmite Primăria Capitalei.