Doi soldaţi ruşi au murit după ce localnicii din Harkov le-au dat plăcinte otrăvite

03 Apr. 2022, 17:18
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Apr. 2022, 17:18 // Actual //  bani.md

Doi soldaţi ruşi au murit şi 28 au fost spitalizaţi după ce localnici din regiunea ucraineană Harkov le-au dat plăcinte otrăvite, potrivit Ministerului ucrainean al Apărării.

Ministerul ucrainean al Apărării a spus că ucrainenii le rezistă ocupanţilor „cu toate mijloacele disponibile”, potrivit BBC.

Astfel, doi soldaţi ruşi au murit şi 28 au ajuns în spital după ce localnici din regiunea ucraineană Harkov le-au dat plăcinte otrăvite.

De asemenea, ministerul a declarat că alţi 500 de soldaţi ruşi au fost spitalizaţi cu simptome de otrăvire cu alcool „de origine necunoscută”.

BBC nu a reuşit să verifice aceste afirmaţii.

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.