Moscova, în agonie! Ministrul rus al Transporturilor: Sancțiunile Occidentului au rupt toată logistica din ţara noastră

22 Mai 2022, 16:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Mai 2022, 16:20 // Actual //  bani.md

Primul ministru rus, Vitali Saveliev, recunoaşte că sancţiunile internaţionale impuse Moscovei, au „rupt” structura logistică a ţării, într-un interviu acordat TASS, preluat de CNN.

Într-un interviu acordat agenţiei de presă de stat TASS, preluat de CNN, Vitali Saveliev a declarat că Rusia este acum în situaţia în care trebuie să caute noi culoare logistice pentru comerţ.    „Sancţiunile impuse Rusiei… au rupt practic toată logistica din ţara noastră. Trebuie să căutăm noi coridoare logistice”, a afirmat Vitali Saveliev, într-un discurs susţinut în timpul unei vizite în oraşul port Astrakhan, de la Marea Caspică.

Ministrul rus al Transporturilor a afirmat că Rusia încearcă să utilizeze rute comerciale alternative, precum coridorul de transport internaţional nord-sud (INSTC), o rută de tranzit care leagă India de ţările din Asia Centrală, Rusia şi Europa prin Iran, conform TASS.    În luna aprilie, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că economia Rusiei este pe cale „să se stabilizeze”, după ce a fost lovită de măsurile restrictive impuse de către Occident, după ce şi-a lansat „operaţiunea militară specială” în Ucraina.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

26 Apr. 2026, 10:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Apr. 2026, 10:21 // Actual //  Ursu Victor

Tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz a devenit practic imposibil, iar revenirea la un regim normal de transport ar putea dura luni de zile, avertizează armatorii și analiștii internaționali.
Situația s-a deteriorat rapid în ultimele săptămâni. După o perioadă de tensiuni crescânde și perturbări în unul dintre cele mai importante noduri energetice ale lumii, președintele SUA, Donald Trump, declara la începutul lunii aprilie că Washingtonul ar putea „deschide ușor” strâmtoarea și relua fluxurile de petrol. La doar trei săptămâni distanță, realitatea din teren este opusă: SUA au impus o blocadă asupra navelor asociate Iranului, iar Iran a răspuns prin intensificarea controlului militar și utilizarea așa-numitei „flote de țânțari”.

În prezent, numărul tranzitelor zilnice a scăzut aproape la zero, față de aproximativ 135 de nave în perioadele normale. Navele comerciale sunt prinse între controalele stricte ale Corpul Gardienilor Revoluției Islamice și interceptările tot mai frecvente ale navelor de către forțele americane, inclusiv în afara Golfului Persic.
Reprezentanții industriei maritime spun că blocada a amplificat riscurile și incertitudinea în regiune. „Ceea ce fac SUA extinde zona de risc pentru nave. Situația a devenit și mai imprevizibilă”, a declarat Rajalingam Subramaniam, directorul companiei Fleet Management Limited, menționând că peste 400 de marinari ai firmei sunt blocați în zonă.

Strâmtoarea Ormuz, coridor vital care leagă producătorii de petrol și gaze din Golful Persic de restul lumii, a devenit epicentrul tensiunilor în conflictul din ultimele săptămâni. Potrivit experților de la Center for a New American Security, situația este folosită ca instrument de presiune geopolitică, în timp ce Iranul își demonstrează capacitatea de a afecta economia globală.

Impactul economic este deja semnificativ. Producția de petrol în statele din Golful Persic a scăzut cu aproximativ 57% față de nivelurile de dinaintea conflictului, potrivit estimărilor Goldman Sachs. Chiar și în cazul redeschiderii complete a strâmtorii, revenirea la normal ar putea dura luni, iar recuperarea ar putea fi doar parțială.