Chicu oleacă doctor: Sistemul de evidență a vaccinului anti COVID 19 nu merge: Ministerul: Problema a fost soluționată

01 Iul. 2022, 12:10
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Iul. 2022, 12:10 // Actual //  bani.md

Într-un limbaj ironic postat pe Facebook fostul premier Ion Chicu susține că „după cum era de presupus, invenția penală a „reginei Ceahlăului” de a extinde ilegal termenul de valabilitate a vaccinei Pfizer, are consecințe grave”. În replică Ministerul Sănătății susține că termenul de valabilitate al vaccinurilor a fost extins la indicația OMS.

„Din centrele de vaccinare colegii ne informează, că sistemul informațional de evidență a administrării vaccinei anti COVID 19 nu acceptă aceste preparate expirate – seria, data nu sunt acceptate. Iar oamenii vaccinați cu acest ser nu sunt oficial…vaccinați”, spune Chicu.

Se întâmplă în această dimineață. Ulterior, vor reseta programul „conform recomandărilor OMS”, bineînțeles. Dar la moment, oamenii se înțeapă cu cine știe ce, iar oficial nu este întegistrată administrarea vaccinei. Și dacă apar reacții adverse,  tot războiul e de vină?

Contactat de bani.md, Ministerul Sănătății susține că problema cu sistemul informațional a fost soluționată, iar populația se poate vaccina fără probleme. ”Vaccinul, este unul bun și poate fi administrat”.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.