Ungaria: Cei care consumă energie și gaz fără limită rămân fără facilități

21 Iul. 2022, 18:02
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
21 Iul. 2022, 18:02 // Actual //  MD Bani

Ungaria va elimina, de la 1 august, plafonarea preţurilor la energie şi gaze pentru gospodăriile care au un consum mai ridicat. Anunțul a fost făcut astăzi de Guvernul de la Budapesta, printr-un decret. Astfel, unii cetăţeni vor plăti mai mult pentru energia suplimentară pe care o consumă.

Măsurile vor ajuta Executivul să acopere „gaura” din buget, după ce plafonarea preţurilor, în vigoare de aproape un deceniu, a pus o povară semnificativă pe finanţele publice, în condiţiile în care preţul energiei pe plan global a urcat foarte mult.

Conform decretului, gospodăriile din Ungaria vor fi eligibile pentru actualul plafon al preţului energiei dacă vor folosi electricitate de până la 2.523 KWh pe an, dar vor plăti aproximativ dublu în cazul în care consumul depăşeşte acest nivel, deşi Guvernul a dat asigurări că încă va fi sub preţul pieţei.

Pentru gaze, limita pentru actualul plafon al preţului este 1.729 metri cubi pe an, peste acest nivel aplicându-se preţul pieţei, ceea ce ar reprezenta o creştere de şapte ori.

Anterior, ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, a declarat că Budapesta discută achiziţionarea unei cantităţi mai mari de gaze de pe piaţa mondială, înaintea iernii.

De la invadarea Ucrainei de către Rusia, inflaţia a crescut semnificativ în Europa Centrală, amplificând presiunile asupra preţurilor deja puternice în urma pandemiei şi determinând băncile centrale să majoreze brusc dobânzile.

Guvernul de la Budapesta a anunţat în noiembrie că preţurile la benzină şi motorină nu pot depăşi 480 forinţi (1,29 dolari) pe litru la benzinării, sub preţurile actuale, de peste 500 de forinţi. De asemenea, în februarie, au fost plafonate preţurile unor alimente de bază.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.