Situație disperată pe piața carburanților! O nouă criză a motorinei se face simțită în Moldova

01 Sept. 2022, 14:39
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Sept. 2022, 14:39 // Actual //  bani.md

Fostul deputat Alexandr Slusari atestă revenirea deficitului de motorină pe piața carburaților din Republica Moldova.

„Se repetă situația lunii iunie. Se atestă o creștere bruscă zilnică a prețurilor la diesel. Totodată, primim semnale din mai multe raioane că mai multe companii petroliere refuză să livreze motorină agricultorilor. Se creează cozi foarte mari la benzinării, iar combustibilul se termină foarte repede. Deci, în afară problemelor secetei, embargoului rusesc, scumpirilor exorbitante la resurse necesare producerii agricole și prețurilor derizorii la producția crescută, fermierii se confruntă acum și cu jocurile obscure pe piața produselor petroliere, care generează pierderi de nervi și bani pentru zeci de mii de agricultori”, constată Alexandr Slusari.

Statistica importurilor în luna iunie nu a confirmat faptul importurilor cantităților mai mici de motorină sau a reexportului cantităților mai mari în Ucraina, comparativ cu alte luni. Din contra, în această perioada au fost fixate cele mai mari importuri de diesel pentru anul 2022. Din păcate acele acțiuni de manipulare pe piața produselor petroliere așa și nu au fost investigate de către organele abilitate.

Slussari cere intervenția Guvernului, ANRE și Consiliului Concurenței în vederea înlăturării haosului organizat pe piața motorinei, destinate producerii agricole.

În luna iunie curent, Republica Moldova s-a confruntat cu o criză a carburanților. Prețul angro era mai mic față de prețul la pompă, iar agricultorii au ajunsă să cumpere motorină și cu un preț de 36 – 38 de lei pe litru.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.