Au bătut palma! Acord uriaș la granița cu Republica Moldova. Maia Sandu a acceptat

06 Sept. 2022, 10:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Sept. 2022, 10:05 // Actual //  bani.md

Chișinăul a prelungit autorizația pentru uzina de la Rîbnița. Comisia pentru Situații Excepționale a decis extinderea până la 30 septembrie 2022 termenul de valabilitate a Autorizației de mediu privind gestionarea deșeurilor și a Autorizației de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe, eliberată pentru SATD „Uzina Metalurgică Moldovenească”, scrie realitatea.md.

”Totodată, se obligă SATD „Uzina Metalurgică Moldovenească” să înlăture neajunsurile constatate în scrisoarea nr. r-09 din 26.08.2022 emisă de Agenția de Mediu cu privire la dosarul AM22053103”, se arată în decizia CSE.

Prima înțelegere între Chișinău și Tiraspol a avut loc la sfârșitul lunii aprilie 2022, în urma căreia în mai și iunie am procurat energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan din regiunea transnistreană în baza unei înțelegeri directe, iar în schimb Uzina Metalurgică din Râbnița a obținut autorizație.

15 Iul. 2026, 18:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Iul. 2026, 18:01 // Actual //  Grîu Tatiana

Primii 100 de kilometri ai Liniei Electrice Aeriene Vulcănești–Chișinău au fost puși sub tensiune. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei în exercițiu, Dorin Junghietu, care a asistat la desfășurarea lucrărilor.

Potrivit ministrului, segmentul de linie va rămâne în regim de testare timp de 24–48 de ore, perioadă în care specialiștii Î.S. Moldelectrica vor verifica funcționarea acestuia.

Acesta a precizat că echipa tehnică a Moldelectrica a efectuat toate verificările și coordonările necesare înainte de energizarea segmentului, iar testele fac parte din programul complex de verificare a fiecărei componente a proiectului.

„Aceste lucrări fac parte din programul complex de testare individuală a fiecărei componente a proiectului, care vor fi finalizate odată cu punerea sub tensiune a tuturor celor trei componente împreună: Stația Vulcănești, Linia Electrică și Stația Chișinău”, a spus ministrul.

Linia Electrică Aeriană Vulcănești–Chișinău este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură energetică realizate în Republica Moldova. Aceasta are o lungime de aproximativ 157 de kilometri, traversează 35 de localități din opt raioane și va conecta Stația Electrică Vulcănești de 400 kV cu Stația Electrică Chișinău de 330 kV. Linia va avea o capacitate de transport de până la 630 MVA, suficientă pentru a acoperi peste 50% din consumul de energie electrică al țării în perioadele de vârf.

Proiectul face parte din Programul de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic al Republicii Moldova și este finanțat de Grupul Băncii Mondiale, valoarea totală ridicându-se la aproximativ 61 de milioane de euro, dintre care circa 27 de milioane de euro sunt destinate construcției liniei electrice. Lucrările au început în aprilie 2024.