Administraţia Biden caută noi moduri în care să sancţioneze Rusia

15 Sept. 2022, 10:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Sept. 2022, 10:46 // Actual //  bani.md

Administrația președintelui Joe Biden doreșete să discute cu Congresul în privința noului pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Biden nu consideră Rusia drept un stat terorist. Tot mai mulți parlamentari au vociferat împotriva acțiunilor Rusiei împotriva Ucrainei.

Administraţia Biden va discuta alături de Congres noi sancţiuni economice pentru a penaliza Rusia pentru invadarea Ucrainei.

„Căutăm alături de Congres soluţii eficiente. Trebuie să ţinem cont de consecinţe, atât cele intenţionate, cât şi cele neintenţionate. Şi asta ne-a condus la abordarea pe care am luat-o aici. Ne angajăm alături de Congres să oferim toate instrumentele necesare constrângerii economiei ruse”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat din SUA, Ned Price.

02 Sept. 2026, 11:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Sept. 2026, 11:14 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat astăzi majorarea cantității de gaze naturale care trebuie stocată pentru aprovizionarea regiunii transnistrene în perioada rece 2026-2027. Volumul a fost majorat de la 53,735 milioane de metri cubi la 135,972 milioane de metri cubi, iar în echivalent energetic de la 567 335 MWh la 1 435 603 MWh.

Potrivit hotărârii adoptate, întreaga cantitate trebuie constituită până la 1 noiembrie 2026. ANRE a aprobat și calendarul pentru formarea stocurilor.

Decizia vine după modificarea legislației privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale. Noul calcul ia în considerare consumul mediu anual al consumatorilor finali din regiunea transnistreană în ultimii cinci ani, fără consumul destinat producerii energiei electrice livrate în afara regiunii.

În prezent, SA „Moldovagaz” este entitatea desemnată pentru aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene și are obligația de a crea și menține stocurile de gaze.

Înainte de adoptarea hotărârii, în cadrul ședinței au fost ridicate obiecții privind modul de calcul al cantității. Valentin Tonu de la Moldovagaz a atras atenția că în calcul este inclus și consumul Centralei Termoelectrice Moldovenești, deși aceasta poate utiliza combustibili alternativi, inclusiv cărbune. Potrivit estimării prezentate la ședință, excluderea acestui consum ar reduce necesarul de stocare la aproximativ 76,22 milioane de metri cubi.

O altă problemă discutată a fost perioada pentru care Moldovagaz este desemnată să asigure aprovizionarea. În cadrul ședinței s-a atras atenția că stocul trebuie asigurat pentru întreaga perioadă rece, până la 31 martie 2027, în timp ce desemnarea actuală a entității de aprovizionare este valabilă până la sfârșitul lunii decembrie.

”Moldovagaz este impusă să facă cheltuieli considerabile pentru pregătirea stocului, dar nu înțelege dacă va fi prelungit acest termen”, a precizat Tonu.

ANRE a explicat că legislația prevede transferul obligației de stocare către o altă entitate, dacă aceasta va fi desemnată ulterior.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!