Cum au crescut ratele medii la depozite de la începutul anului

19 Sept. 2022, 17:10
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
19 Sept. 2022, 17:10 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

De la începutul anului, ratele la depozitele în moneda națională au crescut cu 6,2%. Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM) ratele medii la dobânzi au crescut de la 3,86% în ianuarie până la 6,26% la sfârșitul lunii iulie.

Conform datelor, ratele medii la depozitele pentru persoanele fizice în monedă națională au crescut de la 3,11 în luna august până la 4,96% la sfârșitului lui iulie.

În ceea ce privește persoanele fizice, ratele medii la depozite au crescut de la 3,97% până la 6,45%.

Ratele medii la depozite în valută

Ratele medii au crescut și la depozitele în valută. Total pe sectorul bancar, ratele medii la depozite au crescut de la 0,44% în luna ianuarie până la 0,45% la sfârșitul lunii iulie.

Pentru persoanele juridice, ratele medii la depozitele în valută au scăzut. Datele BNM arată că ratele au scăzut de 0,73% în ianuarie 2022 până la 0,64% la 31 iulie.

Pentru persoanele fizice, ratele au crescut nesemnificativ, de la 0,41% în ianuarie 2022 până la 0,42% la sfârșit de iulie.

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.