Fără lecții online! De marți elevii din Capitală revin la școală cu prezență fizică

08 Mai 2021, 13:52
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
08 Mai 2021, 13:52 // Actual //  MD Bani

Elevii din clasa I-XII-a din instituțiile de învățământ primar și secundar din Capitală vor reveni în bănci, după vacanța de Paște care se va încheia în data de 11 mai. Anunțul a fost făcut de către edilul municipiului Chișinău, Ion Ceban, urmare a ședinței Comisiei Extraordinare pentru Sănătate Publică a municipiului Chișinău, scrie Realitatea.md.

Potrivit edilului, decizia a fost luată după ce specialiștii din sănătate au dat asigurări că, în ultimele săptămâni, numărul cazurilor noi de COVID-19, s-a diminuat considerabil, iar risc major nu este în prezent.

„Procesul educațional cu elevii din clasele I-XII din instituțiile de învățământ primar, secundar şi special din municipiul Chișinău, se reia cu prezență fizică începând cu 11 mai 2021. Învăţământul în Centrele extraşcolare, școlile sportive şi activitatea extrașcolară în instituţiile de învăţământ primar şi secundar din municipiul Chişinău, la fel se organizează cu prezență fizică”, a declarat Ceban.

De asemenea, membrii comisiei au decis să permită desfășurarea competițiilor sportive în aer liber, fără spectatori, iar activitatea centrelor de tineret din municipiul Chișinău se organizează cu prezența fizică a unui număr maxim de 20 de tineri.

Cât despre programele de formare continuă destinate adulților, inclusiv șomerilor, se permite organizarea lor cu prezență fizică, iar numărul de persoane prezenți în încăperi este stabilit în baza suprafeței sălilor, cu respectarea strictă a normelor de sănătate publică.

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.