Ședință cu dragoste! Guvernul lui Recean ar putea fi învestit de 14 februarie

13 Feb. 2023, 13:31
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Feb. 2023, 13:31 // Actual //  bani.md

Guvernul premierului desemnat Dorin Recean ar putea fi învestit mâine, 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților.

Majoritatea miniștrilor din Guvernul condus de Natalia Gavrilița se vor regăsi în noul cabinet de miniștri în frunte cu Dorin Recean, iar marți, 14 februarie, ar putea avea loc învestirea în Parlament, a declarat pentru Radio Moldova, deputatul PAS, Radu Marian.

„Suntem acum la discuții, consultări, procesul e la final, în următoarele zile vom anunța decizia. Guvernul nou învestit va lucra în baza priorităților guvernului Gavrilița”, afirmă Radu Marian.

Guvernul Gavrilița a plecat în demisie vineri, 10 februarie, după un an și jumătate de guvernare, explicând că Republica Moldova intră într-o nouă fază în care prioritatea este securitatea. Două ore mai târziu, președinta Maia Sandu l-a desemnat la funcția de premier pe consilierul prezidențial pe securitate, Dorin Recean.

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 22:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Feb. 2026, 22:22 // Actual //  Ursu Victor

Agenția de Investiții a găzduit o delegație extinsă de potențiali investitori din Republica Elenă, interesați să exploreze oportunitățile de afaceri din Republica Moldova. Din delegație fac parte reprezentanți ai trei companii majore, cu expertiză în infrastructură, energie termică și electrică, sisteme hidraulice și inginerie metalurgică.

Potrivit instituției, discuțiile au vizat sectoare considerate prioritare pentru dezvoltarea economică, în contextul interesului tot mai accentuat al mediului de afaceri elen față de piața moldovenească.

Printre participanți s-a numărat cea mai mare companie de construcții din Grecia, cu un portofoliu extins de proiecte de infrastructură în Europa de Sud-Est. De asemenea, la întrevedere au fost prezenți un furnizor important de soluții de pompare și sisteme hidraulice, activ în 42 de țări, precum și o companie globală de inginerie metalurgică, axată pe inovare și sustenabilitate în infrastructura energetică.

În cadrul reuniunii, echipa Agenției de Investiții a prezentat avantajele competitive ale climatului investițional din Republica Moldova și instrumentele de suport disponibile pentru investitori. Pentru o abordare tehnică aplicată, instituția a facilitat ședințe de lucru între delegația elenă și reprezentanții Ministerului Energiei, Ministerului Mediului și Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Autoritățile subliniază că această coordonare interinstituțională urmărește să ofere investitorilor claritate privind cadrul de reglementare și proiectele prioritare ale statului.

Agenția de Investiții consideră că interesul tot mai pronunțat al companiilor elene confirmă atractivitatea Republicii Moldova ca destinație investițională și își reafirmă rolul de partener strategic pentru investitorii care vizează modernizarea economiei naționale.