Se scumpește apa și canalizarea în mai multe localități din Republica Moldova

01 Mart. 2023, 13:50
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Mart. 2023, 13:50 // Actual //  bani.md

Mai mulți operatori de apă din țară au depus solicitări la ANRE majorarea tarifului la apă și canalizare, respectiv în una din ședințele ulterioare reglementatorul va decide cu cât vor crește tarifele.

Astfel, Apă Canal Ungheni solicită un tarif mai mare cu 3,17 lei , la 29,32 de lei metrul cub.

Locuitorii din Ștefan-Vodă urmează să achite pentru un metru cub de apă 28,68 de lei, cu 8,17 lei mai mult comparativ cu tariful actual.

La Edineț tariful la apă și canalizare ar urma să crească la 28,38 de lei metrul cub, cu 2,77 lei mai mult.

Locuitorii de la Bălți ar urma să achite pentru apă și canalizare 23,71 de lei metrul cub față de 14,98 lei.

Populația de la Orhei ar urma să achite pentru un metru cub de apă 23,14 de lei față de 22,60 de lei.

Locuitorii de la Nisporeni ar urma să achite 29,51 de lei față de 21,93 de lei.

Unul din motivele pentru care operatorii solicită majorarea tarifului la apă este scumpirea energiei electrice, care a dus la creșterea cheltuielilor pentru aprovizionarea cu apă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

01 Oct. 2026, 16:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
01 Oct. 2026, 16:12 // Actual //  Grîu Tatiana

Fermierii care vor să-și dezvolte afacerea pot depune, începând de astăzi și până pe 30 octombrie, cereri pentru a obține sprijin financiar de la stat. Sunt vizate câteva categorii: tinerii și noii fermieri, dar și micii fermieri și fermele de familie din mediul rural.

Este primul apel lansat în cadrul Programului Strategic al Politicii Agricole pentru anii 2026–2030, finanțat din Agenda de reforme a Planului de creștere pentru Republica Moldova 2025–2027.

Pentru tinerii și noii fermieri, sprijinul poate acoperi până la 70% din valoarea proiectului, în limita a 3 milioane de lei. Micii fermieri și fermele de familie pot beneficia de un sprijin de 60–70%, de până la 2 milioane de lei pentru un proiect.

Banii pot fi obținuți în baza criteriilor și condițiilor de eligibilitate stabilite pentru fiecare măsură. Cererile pot fi depuse la direcțiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).

Pentru fermierii care vor să aplice, Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală va organiza și un program de instruire cu tema „Managementul și dezvoltarea exploatației agricole”. Cursul este destinat celor care intenționează să solicite subvenții în cadrul celor două măsuri.