Cablul electric pe sub mare din Azerbaidjan va duce lumină și în Republica Moldova

11 Apr. 2023, 17:53
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Apr. 2023, 17:53 // Actual //  bani.md

Cablul electric submarin ce urmează să lege Azerbaidjan și Georgia de România, pe sub Marea Neagră, va aduce energie electrică la prețuri accesibile în regiune, de care va putea beneficia și Republica Moldova, susține ministrul Energiei Victor Parlicov.

Potrivit discuțiilor cu ambasadorul Georgiei în Republica Moldova, Levan Diasamidz, la acest proiect, sprijinit de Uniunea Europeană, nici nu puteam visa cu 5-10 ani în urmă. Războiul din Ucraina a schimbat total situația din regiune, iar Rusia a pierdut toate instrumentele de influență în cazul statelor ex-sovietice.

Georgia are o experiență valoroasă în dezvoltarea hidroenergiei, inclusiv a centralelor mici și mijlocii. După realizarea investiției subacvatice, energia hidro din zona Caucaz ar putea fi utilă la echilibrarea pieței din Republica Moldova, a adăugat ministrul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Cooperarea din sectorul energetic cu partea georgiană urmează să fie dezvoltată în cadrul Comisiei interguvernamentale moldo-georgiene de colaborare economică, care se va reuni pe data de 23-24 mai.

În prezent, Republica Moldova cumpără energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan la un preț de 66 USD pentru MW, iar 5% din necesar este asigurat de Nuclearelectrica din România la un preț de 90 de euro per MW/h.

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.